Elevii se întorc astăzi la cursuri
Elevii din ciclurile de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, dar şi copiii de la grădiniţă se întorc astăzi la cursuri, după vacanţa intersemestrială de o săptămână. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, semestrul al doilea, care începe astăzi, 7 februarie, se va încheia pe 17 iunie. Elevii vor mai avea vacanţă de pe 16 aprilie până pe 25 aprilie şi din nou cursuri în perioada 26 aprilie-17 iunie. Vacanţa de vară este prevăzută în perioada 18 iunie-11 septembrie. Din cei peste 3 milioane de elevi şi preşcolari din România, aproximativ 2,7 milioane sunt elevi în învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi peste 500.000 sunt copii de grădiniţă.