Eliberarea de alcoolism prin pocăinţă

Un articol de: Frantz Floyd - 17 Feb 2011

E foarte dificil pentru cei mai mulţi dintre noi să înţelegem situaţia alcoolicului şi de ce are el atât de multe probleme care pornesc de la băut. Spunem: "nu ar trebui să bea atât de mult" sau "ai fi crezut că se va opri de dragul soţiei" sau "i-a spus doctorul că băutura îl va omorî, dar nu se opreşte". De fapt, acest fel de a gândi învinovăţeşte victima. Deşi e responsabilă pentru acţiunile sale, persoana care bea e încătuşată de ceva mai puternic, ceva despre care s-a tot vorbit de secole. În termeni medicali, se foloseşte cuvântul "alcoolism".În Biserică, îi spunem "patima beţiei".

Medicina are remedii specifice pentru această boală care includ dezintoxicarea, consilierea şi diferite forme de terapie, ajungând la anumite rezultate. Biserica, de asemenea, are unele remedii, ce pot include îndrumarea persoanei la doctor ori terapeut, dar în Biserică se înlocuieşte consilierea seculară cu cea spirituală, "duhovnicească". Unul dintre punctele forte ale abordării alcoolismului în Biserică este cel al căinţei. Fără căinţă este imposibil să ajuţi alcoolicul sau să îl faci să se ajute el însuşi. Iată un scurt studiu de caz ca exemplu. Fără onestitate personală, nu e posibilă recuperarea Am încercat să ajut un tânăr, care avea probleme din cauza alcoolului, să controleze cantitatea de băutură pe care o consuma şi să reducă, de asemenea, frecvenţa prilejurilor de băut. Această încercare nu a avut succes, aşa încât i-am sugerat să se gândească la a se abţine total de la consumul de băuturi alcoolice. Nu a fost de acord şi insista în convingerea că nu alcoolul ar fi cauza problemelor sale. Şi totuşi, acest tânăr nu se putea opri din băutură pentru perioade lungi de timp, iar când bea, devenea de nerecunoscut. După câteva şedinţe de consiliere duhovnicească, a ajuns să accepte faptul că, într-adevăr, alcoolul îi fura lucrurile bune din viaţă şi le înlocuia doar cu rele. El "şi-a venit în sine", aşa cum spune în parabola fiului risipitor. Şi-a recunoscut situaţia şi neputinţa de a ieşi din ea şi a admis că are nevoie de ajutor. Fără această onestitate personală, nu ar fi fost posibil nici un progres în ajutorul lui. Dar acesta a fost doar începutul unui "proces de vindecare", ancorat în spiritualitate. Modul de viaţă l-a dus mai aproape de Dumnezeu Prin consilierea duhovnicească, el a recunoscut că Dumnezeu poate şi îl va ajuta să se oprească total din băut, datorită iubirii nemărginite pe care o are faţă de om, ajutându-l pe acesta. Pentru tânărul în discuţie a fost nevoie să mediteze asupra felului în care lucrează Acesta. Dumnezeu nu acţionează singur în aceste cazuri. E nevoie de o conlucrare divino-umană, o sinergie între actele omului şi lucrarea Domnului. Această împreună-lucrare include demersul lui de a-şi face un inventar personal moral al acţiunilor sale, al păcatelor şi al felului egoist de a trăi. Acest inventar a fost urmat de spovedanie şi participare la viaţa liturgică a Bisericii. A luat o decizie fermă de a-şi încredinţa întregul ego şi întreaga viaţă grijii lui Dumnezeu, şi să trăiască fiecare zi într-o manieră în care credea că Domnul ar vrea să fie. Această decizie a constat în dezvoltarea unui program zilnic de meditare, rugăciune şi participare constantă la Tainele Bisericii, în special Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie. Aceasta înseamnă nu doar că şi-a mărturisit păcatele, ci chiar a acţionat în sensul schimbării vieţii (Praxis) prin căinţă, prin întoarcerea la Domnul. Acest mod de viaţă l-a dus mai aproape de Dumnezeu (Theosis) şi l-a îndepărtat de vechiul mod de viaţă. Tânărul despre care vorbesc nu s-a putut întoarce la băutură nici măcar în cantităţi moderate, deoarece alcoolismul este o boală incurabilă şi e nevoie de abstinenţă totală pentru a considera "reuşit" demersul terapeutic. Dovada pentru ceea ce am povestit aici poate fi întâlnită în multe cazuri. O puteţi găsi discutând cu oameni din Biserică, implicaţi în ajutarea alcoolicilor şi chiar cu alcoolici recuperaţi. Îi puteţi găsi prin pr. Iulian Negru şi prin programul "Sf. Nicolae" de la Fundaţia "Solidaritate şi Speranţă": www. centrulsfnicolae.mmb.ro Floyd Frantz este misionar OCMC în Transilvania, director al programului "Sf. Dimitrie" al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine "Christiana" Cluj, realizat în cadrul unui parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului şi Centrul Misionar Creştin Ortodox S.U.A. (OCMC)Test pentru depistarea alcoolismului Deoarece consumul de alcool face parte dintre deprinderile "naturale" ale românilor, cu greu s-ar putea considera cineva alcoolic ori dependent. Am putea spune că avem o toleranţă foarte crescută faţă de alcool; nu e multă vreme de când chiar şi copiii erau "liniştiţi" cu suzete improvizate din cârpe înmuiate în ţuică. Şi totuşi, alcoolismul este o boală, sursă pentru o viaţă nefericită. Vă prezentăm mai jos, cu titlu informativ, un set de întrebări pentru depistarea faptului de a fi alcoolic. Acest test este folosit la John Hopkins University Hospital, din Baltimore, Maryland, SUA, pentru a-i ajuta pe pacienţi să realizeze dacă sunt, sau nu, alcoolici. Şi deoarece consumul de alcool nu este singura dependenţă la modă în zilele noastre, verbul "a bea" poate fi înlocuit cu orice activitate asupra căreia vă îndoiţi că mai aveţi control. 1. Pierdeţi timp de la serviciu din cauza băutului? 2. Sunteţi nefericit în viaţa de familie din cauza băutului? 3. Beţi pentru că sunteţi timid? 4. Băutul vă afectează reputaţia? 5. Aţi simţit vreodată remuşcări după ce aţi băut? 6. Aţi intrat în dificultăţi financiare ca rezultat al băutului? 7. Căutaţi o companie de joasă speţă sau un mediu inferior atunci când beţi? 8. Neglijaţi bunăstarea familiei din cauza băutului? 9. V-a scăzut ambiţia de când beţi? 10. Aveţi o poftă irezistibilă de a bea la anumite ore din zi? 11. Vă trebuie băutură a doua zi după beţie? 12. Aveţi insomnii din cauza băutului? 13. V-a scăzut randamentul de când beţi? 14. Vă ameninţă băutul serviciul sau afacerile? 15. Beţi ca să scăpaţi de griji sau necazuri? 16. Beţi de unul singur? 17. Aţi avut vreodată o pierdere completă de memorie ca rezultat al băutului? 18. Aţi urmat vreodată un tratament împotriva băutului? 19. Beţi ca să vă câştigaţi încrederea de sine? 20. Aţi fost vreodată internat sau închis din motive de ebrietate? Rezultatul se poate stabili pe loc şi nu e nevoie să răspundeţi afirmativ la toate întrebările. Dacă aţi răspuns "da" la trei întrebări sau dacă aveţi în casă o persoană despre care ştiţi că ar putea răspunde astfel la trei sau mai multe întrebări, puteţi începe să citiţi mai multe materiale despre dependenţă şi cum se poate ieşi din ea. ▲ Sfântul Vasile cel Mare zice: "întrebuinţarea cu măsură a vinului este sănătate, iar abuzul (necumpătarea) este vătămare". "Vinul veseleşte inima omului" zice Sf. Prooroc David la Psaltire, pe când "beţia este duşmănie cu Dumnezeu", zice Sf. Vasile cel Mare. În accepţiune medicală, alcoolismul este definit ca o boală progresivă, fizică, mentală şi spirituală, incurabilă, marcată de obsesia de a bea, în ciuda răului fizic produs de consumul de alcool. Este o boală a negării: "Eu nu sunt alcoolic!" - în ciuda tuturor evidenţelor. Alcoolismul, ca orice boală, nu face discriminări, nu ţine cont de vârstă, sex, cultură, educaţie religioasă, provenienţă socială sau mediu de viaţă. Alcoolicii Anonimi au aflat acestea pe propria piele, din experienţa lor cu alcoolul. Tot pe propria piele au aflat că, deşi e incurabil, alcoolismul poate fi oprit din evoluţie. (www.alcoolicianonimi.ro)