Elveţia ajută România şi Bulgaria cu peste 250 milioane de euro
28 de proiecte în valoare de peste 250 milioane de euro au fost selecţionate de către autorităţile elveţiene în vederea realizării lor până în 2019, beneficiare fiind România şi Bulgaria. Proiectele sunt organizate pe şapte mari teme: securitatea, societatea civilă, parteneriate, incluziunea romilor, sănătate, cercetare şi burse de studii, scopul acestora fiind reducerea inegalităţilor economice şi sociale în România şi Bulgaria, potrivit Secretariatului de Stat pentru Afaceri Economice (SECO).
Elveţia intenţionează în special să ajute România în procesul de integrare a romilor, să participe la lupta împotriva traficului cu fiinţe umane în Bulgaria şi să promoveze formarea profesională în cele două ţări. Această contribuţie se înscrie în cadrul sprijinului acordat noilor membri ai Uniunii Europene, au reamintit SECO şi Direcţia pentru Dezvoltare şi Cooperare (DDC), însărcinate cu punerea în aplicare a proiectelor. (Oana Nistor)