Elveţia: extrema dreaptă, favorită în alegeri
În Elveţia este aşteaptă o nouă victorie, mâine, în alegerile legislative, a partidului naţionalist şi populist de dreapta Uniunea Democratică de Centru (UDC). Temele xenofobe ale acestuia au dominat o campanie electorală neobişnuit de tensionată, îndepărtând perspectiva tradiţională a unui guvern de uniune naţională. Chiar dacă rezultatele vor fi cunoscute abia mâine seară, jocurile sunt în parte deja făcute, pentru că o treime dintre alegători au votat deja ieri prin corespondenţă pentru desemnarea celor 200 de deputaţi şi 43 de senatori. UDC, care a dus o campanie agresivă pe tema securităţii şi a pericolului imigranţilor, cu accente rasiste, ar urma să-şi păstreze rolul de principal partid, obţinut la precedentele legislative din 2003, când a întrunit 26,7% din voturi. În schimb, sondajele arată că Partidul socialist, deşi ar rămâne a doua formaţiune, ar pierde voturi în favoarea Verzilor, care ar depăşi pragul de 10%.