Emisiune numismatică dedicată Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Data: 11 Iulie 2014

Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni este marcat şi de Banca Naţională a României (BNR). Instituţia a lansat în acest sens, în circuitul numismatic, două monede (din aur şi din argint). Aversul celor două monede prezintă Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou din Bucureşti şi icoanele ocrotitorilor locaşului de cult (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Ierarh Nicolae), candela de deasupra mormântului voievodului Constantin Brâncoveanu aflat în biserică, şi valoarea nominală, cea din argint 10 lei, iar cea din aur, 100 de lei. Reversul redă portretele Sfinţilor Martiri Brâncoveni, aşa cum sunt reprezentate în tabloul votiv din Biserica „Sfântul Gheorghe“-Nou. Monedele sunt însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. „Este un moment deosebit, pentru că ne aducem aminte de istoria noastră, ne aducem aminte că avem de ce să fim mândri că suntem români, nu avem poate o istorie la fel de bogată ca a altor ţări mari din Europa, dar istoria noastră arată că românii au avut demnitate de-a lungul existenţei acestui popor. Un reprezentant al acestei demnităţi româneşti este Constantin Brâncoveanu, care nu a acceptat să renunţe la credinţa strămoşească atunci când era ameninţat chiar cu moartea. A preferat să moară decât să treacă la altă religie şi în felul acesta să devină un om laş. Banca Naţională a României prin această emisiune ne aduce aminte nouă, românilor, că avem înaintaşi de care avem de ce să fim mândri, şi mai ales că avem ce să învăţăm de la ei“, a spus Mugur Şteţ, purtător de cuvânt BNR. Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din aur şi argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României. (Diac. Ştefan Sfarghie)