Emoţii la prima probă scrisă la bacalaureat
Prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, la disciplina limba şi literatura română, s-a desfăşurat ieri, cei peste 143.000 de absolvenţi înscrişi având de redactat eseuri în care să prezinte tema şi viziunea despre lume a poeţilor Mihai Eminescu (profil real) şi Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Nichita Stănescu (profil uman şi pedagogic).
Absolvenţii de liceu au susţinut ieri prima probă scrisă a examenului de bacalaureat sesiunea iunie – iulie 2014 la disciplina limba şi literatura română. La această probă s-au înscris, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, 143.968 de absolvenţi, dintre care 129.827 din promoţia curentă, iar alţi 14.141 din promoţiile anterioare.
Candidaţii au avut de rezolvat două tipuri de subiecte, în funcţie de profilul şi filiera pe care le-au urmat în învăţământul liceal. Astfel, absolvenţii filierei teoretice, profilul umanist, şi cei ai filierei vocaţionale, profilul pedagogic, au avut aceleaşi subiecte: un text de Gib Mihăescu, „Donna Alba“, cu mai multe cerinţe între care explicarea rolului cratimei, numirea unor sinonime neologic, rolul interogaţiilor retorice, de menţionat tipul de perspectivă narativă sau precizarea a două motive literare prezentate în text. La subiectul al II-lea, liceenii au avut de scris un text argumentativ despre importanţa lecturii pentru un elev, iar la subiectul al III-lea de redactat un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume reflectate într-o poezie aparţinând, la alegere, lui Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Nichita Stănescu.
Absolvenţii filierei teoretice -profil real, ai filierei tehnologice şi ai filierei vocaţionale - toate profilurile, cu excepţia celui pedagogic, au primit la primul subiect un text la prima vedere de Cezar Petrescu, cu mai multe cerinţe: numirea de sinonime neologice, explicarea rolului cratimei, rolul verbelor la timpul imperfect sau ilustrarea cu exemple din text a două trăsături ale genului epic.
La subiectul al II-lea, candidaţii au avut de scris un text argumentativ despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viaţă sănătos, iar la subiectul al III-lea de redactat un eseu în care să prezinte tema şi viziunea despre lume reflectate într-o poezie scrisă de Mihai Eminescu.
Subiectele au fost elaborate de profesori specialişti din cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare. Înaintea probelor scrise, ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie, a atras atenţia, într-o videoconferinţă cu personalul din ţară implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului, că „MEN nu va tolera nici o abatere de la lege şi de la normele prevăzute în metodologia de organizare a examenului“. La nivelul întregii ţări au fost organizate 527 de centre de examinare şi 147 de centre de evaluare.
Astăzi, 1 iulie, absolvenţii clasei a XII-a vor participa la proba scrisă de limba şi literatura maternă (proba E)b), iar miercuri, 2 iulie, la proba scrisă obligatorie a profilului (proba E)c). Vineri, 4 iulie, absolvenţii de liceu vor susţine proba scrisă la alegere a profilului şi specializării (proba E)d).
Primele rezultate vor fi afişate în data de 7 iulie (până în ora 12:00), în aceeaşi zi urmând să fie depuse contestaţii, respectiv în intervalul orar 12:00 - 16:00. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat sesiunea iunie - iulie vor fi anunţate în data de 11 iulie. (Oana Nistor)