Enoriașii Bisericii Mavrogheni, pe urmele sfinților martiri de la Niculițel
Credincioși ai Parohiei „Izvorul Tămăduirii”-Mavrogheni, Protoieria Sector 1 Capitală, au fost sâmbătă, 30 iulie, într-un nou pelerinaj prin intermediul BASILICA Travel, pe urmele sfinților martiri de la Niculițel, județul Tulcea. Primul obiectiv vizitat a fost muzeul cu cripta de la Niculițel unde au fost descoperite moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip, care au mucenicit la începutul secolului al IV-lea.
„După ce am aflat istoria descoperirii moaștelor, în muzeul care adăpostește cripta și vestigiile bazilicale, am mers la bisericuța Sfântului Atanasie din Niculițel, unde am putut admira fresca pictată în anul 1990 de către renumitul artist Grigore Popescu-Muscel - una dintre scene fiind cea a aducerii sfintelor moaște la Mănăstirea Cocoș, iar apoi, mergând la această mănăstire, ne-am putut închina cu evlavie sfinților mucenici. Un moment de emoție puternică a fost vizita la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea, unde, pe lângă exponatele care atestă vechimea și continuitatea locuirii acestor meleaguri, am putut vedea inscripția pe piatră care atesta existența sfinților la Niculițel și racla care i-a adăpostit timp de aproape 1.700 de ani pe cei patru sfinți mucenici. Alte popasuri ale pelerinajului au fost mănăstirile Celic-Dere și Saon, care, ca și Mănăstirea Cocoș, au fost ridicate în timpul dominației otomane, întreținute pe atunci de mocanii transilvăneni aflați în transhumanță, rectitorite în preajma Primului Război Mondial și reînnoite după 1989. Mulțumim pe această cale părintelui Iulian Talpiș, de la Biserica «Sfântul Atanasie» din Niculițel, maicii Irina Gociu, de la Mănăstirea Celic-Dere, Eugeniei Mititelu și lui Radu-Octavian Stănescu, muzeografi la Monumentul paleocreștin de la Niculițel și, respectiv, la Muzeul de Istorie și Arheologie din Tulcea, care s-au aplecat cu multă dăruire și ne-au fost ghizi în acest ziditor pelerinaj tulcean”, ne-a transmis părintele Gruia-Mihail Zamfirescu, slujitor la Biserica Mavrogheni.