„Enoriaşii se implică în zidirea bisericii parohiale“

Un articol de: Constantin Ciofu - 16 Ianuarie 2015

Comunitatea credincioşilor din Parohia Pietrărie s-a adunat în rugăciune pentru a serba Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru. Locaşul de închinăciune, aflat în construcţie, este singurul din Biserica noastră închinat acestei sărbători.

În seara zilei de 15 ianuarie 2015, în demisolul Parohiei Pietrărie, sfinţit în luna noiembrie a anului 2012 de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost săvârşită slujba Vecerniei în cinstea sărbătorii „Închinarea cinstitului lanţ al Sfântului Apostol Petru“, consemnată în calendarul Bisericii pe 16 ianuarie. La acest moment de rugăciune au răspuns invitaţiei părintelui paroh Ciprian George Bamboi atât slujitorii sfintelor altare, cât şi enoriaşii din parohie şi nu numai. Cu toţii şi-au manifestat astfel dragostea faţă de biserica ce frumos se înalţă în cinstea Maicii Domnului, Sfântului Gheorghe şi Sfântului Apostol Petru. Predica de la finalul Vecerniei a fost ţinută de pr. Teodor Mihăilă, de la Parohia Scânteia, Protopopiatul Iaşi 3, care a vorbit despre importanţa cinstirii lanţului Sfântului Petru. Părintele paroh Ciprian George Bamboi a mulţumit tuturor pentru că au fost prezenţi la slujba din ajunul serbării hramului şi a amintit câteva dintre realizările din ultimul an. „Enoriaşii se implică în zidirea bisericii parohiale. Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să rezolvăm problema cimitirului. A fost un moment de poticneală, după trei ani de întâmplări nefericite. Apoi, s-a extins curtea bisericii parohiale prin dragostea unei enoriaşe cu suflet mare, care a îngăduit ca partea de avere să fie lăsată Bisericii. De asemenea, s-a ridicat un prăznicar provizoriu, până când se va construi un aşezământ social adecvat. Lucrările la biserică au avansat, astfel că zidurile au ajuns la înălţimea de patru metri. Ne dorim ca anul acesta să turnăm bolta locaşului de închinăciune“, s-a exprimat pr. paroh Ciprian George Bamboi. Ieri-dimineaţă, programul liturgic a continuat cu Utrenia, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. Parohia Pietrărie este în formare, primul preot paroh fiind instalat pe 16 ianuarie 2006, în ziua Cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de construcţie a Bisericii Pietrărie pot face donaţii în contul IBAN RO: 60 BRDE240 SV 51077022400, titular cont: Parohia Pietrărie, comuna Bârnova, judeţul Iaşi.