Enoriașii Sfintei Anastasia, în pelerinaj

Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 13 Iulie 2019

Enoriașii Parohiei „Sfânta Muceniţă Anastasia”- Cernele II, alături de o parte din profesorii și elevii Școlii Postliceale „Sfântul Ștefan” din Craiova, au participat în această perioadă la un pele­rinaj la câteva biserici și mănăstiri din București și împrejurimile acestuia. Astfel, au fost plecați genunchii în semn de smerenie și dragoste în Biserica „Mihai Vodă”, ctitorie greu încercată a domnitorului Mihai Viteazul. Credincioşii au mai vizitat Cate­drala Patriarhală, ocrotită de Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, şi de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, Mănăstirea Radu Vodă, Mănăstirea Cernica. Pe drumul de întoarcere, pelerinii s-au închinat în biserica parohială din Drăgănescu, pictată de prea­cuviosul părinte Arsenie Boca. „În acest mic colț de rai, am găsit doi tineri care, înconjurați de familii și de prieteni, primeau prin rugăciu­nile părintelui paroh binecu­vântarea bunului Dumnezeu de a viețui împreună până la adânci bătrâneți. Am primit și noi acest moment ca pe un dar de la Dum­nezeu și, pentru câteva momente, ne-am rugat ca tânăra familie să aibă parte de fericire și mân­tuire”, a spus pr. paroh Sebastian Hogea.