Episcopia de Bălţi oferă 41 de burse pentru studenţi și liceeni

Data: 04 Aprilie 2024

Episcopia de Bălţi oferă pentru anul de studii 2023-2024 patruzeci și una de burse (20 de burse „Mitropolit Visarion Puiu” şi 21 de burse „Mecena Vasile Stroescu”) studenţilor și liceenilor de la instituţiile de învăţământ din jurisdicţia Episcopiei de Bălţi.

Bursa „Mitropolit Visarion Puiu” este în valoare de aproximativ 45 de euro, iar bursa „Mecena Vasile Stroescu” - de aproximativ 35 de euro şi sunt oferite studenţilor și liceenilor harnici la învăţătură, dar care vin din familii cu venituri modeste. Acestea sunt oferite pentru 10 luni ale anului de învăţământ și este cel de-al patrulea an consecutiv de când ajung la elevi.

Ele sunt oferite cu ajutorul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.