Episcopia Giurgiului și‑a sărbătorit ocrotitorul spiritual

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 24 Aprilie 2023

Ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe a constituit un moment de aleasă serbare duhovnicească pentru credincioșii din Episcopia Giurgiului și pentru locuitorii municipiului Giurgiu, oraș așezat sub ocrotirea mucenicului purtător de biruință. Zilele orașului au fost marcate printr-un ales program liturgic și cultural, care a culminat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, în ziua de pomenire a sfântului, de către Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în noua catedrală a orașului, așeza­t­ă, de asemenea, sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Manifestările religioase închinate Sfântului Mare Mucenic Gheorghe au debutat în ajunul zilei sale de pomenire cu săvârșirea de către un sobor de preoți a slujbei Vecerniei Mari unită cu Litia, la biserica Parohiei „Sfântul Gheorghe” din oraș. În ziua sărbătoririi sfântului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, la noua Catedrala Episcopală, înconjurat de un sobor de clerici, ostenitori ai Administra­ției eparhiale.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea textului evanghelic rânduit, părintele arhimandrit Mihail Muscariu, starețul Mănăstirii Comana, a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre viața, pătimirile și exemplul dat de Sfântul Gheorghe, subliniind virtuțile marelui mucenic, în special credința ne­zdrun­cinată și puterea sa de mărturisire în fața chinurilor.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a subliniat importanța educației în rândul tuturor credin­cioșilor pentru eliminarea diferențelor sociale și oferirea de șanse egale copiilor din toate mediile, pentru dezvoltarea lor armonioasă în beneficiul societății și al Bisericii.

„Preocupările membrilor Adunării eparhiale, ale părinților consilieri, protopopi, inspectori, stareți, ale intelectualilor județului sunt legate de bunul mers al societății, de mai buna educație și formare a tinerilor societății, care constituie viitorul Bisericii. Se vorbește adeseori despre egalitate, despre faptul că cei mici se nasc cu premise egale. Este adevărat, dar numai într-o oarecare măsură, lucru constatat adesea de păstorii de la parohie sau dascălii din școli. Mai ales în satele uitate, abandonate, depopulate, copiii nu au șanse egale la educație și dezvoltare. (…) Inechitățile pot fi depășite dacă fiecare dintre noi am face lucruri pentru copii, pentru generațiile care vin din urmă”, a spus ierarhul.

La eveniment au fost prezente numeroase oficialități care au primit din partea chiriarhului câte o icoană. De asemenea, Preasfinția Sa a oferit icoane ale Învierii Domnului, Pastorala la Sfintele Paști și alte publicații  tuturor cre­dincioșilor giurgiuveni care au participat la Sfânta Liturghie.

În noua catedrală sunt așezate spre închinare racle ce conțin părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Apostol Andrei și ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.