Episcopia Hușilor a trimis al treilea transport umanitar către Ucraina

Data: 13 Aprilie 2022

Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși, continuă să-i sprijine pe cei afectați de războiul din Ucraina, informează Biroul de presă al eparhiei.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, chiriarhul locului, părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, a mers vineri, 8 aprilie 2022, cu un nou transport umanitar în Ucraina, al treilea organizat până în prezent de Episcopia Hușilor.

Ajutoarele umanitare, constând în medicamente, alimente, produse de igienă și haine, au ajuns la Bolgrad, în Centrul de colectare organizat de autoritățile ucrainene. Din acest centru, ajutoarele sunt distribuite în zonele cele mai afectate de conflict. Pe lângă acest transport umanitar organizat de Episcopia Hușilor, cu sprijinul Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși și al Misericordia di Prato, din Italia, zilnic, angajați şi voluntari ai asociației continuă să meargă în tabăra de refugiați din Huși pentru a acorda ajutorul necesar celor cazați sau aflați în tranzit.