Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, în şedinţă

Data: 22 Ianuarie 2011

În zilele de 24 şi 25 ianuarie 2011, la Reşedinţa Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului din Baia Mare, se vor desfăşura lucrările anuale ale Adunării Eparhiale. Luni, 24 ianuarie, cei opt protopopi ai eparhiei vor prezenta rapoartele de activitate pe anul 2010. Marţi, 25 ianuarie, începând cu ora 8:00, se va săvârşi Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, în Paraclisul episcopal, urmată de slujba de Te Deum. De la ora 10:00, sub preşedinţia Înalt Preasfinţiei Sale Justinian Chira, Arhiepiscop al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, vor începe lucrările în plen ale Adunării Eparhiale. În ordinea de zi sunt incluse prezentarea rapoartelor de activitate, pe sectoare (bisericesc, economic, cultural, social-misionar, inspecţie şi control şi învăţământ), prezentarea vieţii monahale şi a evenimentelor mai deosebite din eparhie. (Pr. Cristian Ştefan)