Episcopia Ortodoxă Română din Italia, preocupată de integrarea românilor

Data: 12 Aprilie 2013

Vineri, 22 martie 2013, în cadrul „Săptămânii împotriva Rasismului“, PS Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a participat la conferinţa „Integrarea românilor în Italia - între familie şi muncă“, organizată de UNAR (Ufficio Nazionale Antidiscriminazioni Razziali / Oficiul Naţional împotriva discriminărilor rasiale), din cadrul Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, în colaborare cu Ambasada României în Italia.

Conferinţa a fost deschisă de domnul Marco de Giorgi, director general al UNAR, şi de către doamna Oana Liscan, secretar II la Ambasada română din Italia.

În prima parte a întâlnirii au conferenţiat domnul Antonio Ricci, responsabil cu Dosarul Statistic pentru Emigraţie în Italia, care a făcut o lectură socio-statistică a prezenţei şi a integrării românilor în Italia, doamna Nadia Văcaru de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ de la Iaşi, care a vorbit despre „Familia românească în străinătate - cu referire la Roma“, şi doamna Mirela Videa, ataşat pentru probleme de muncă şi sociale la Ambasada română din Italia, cu o prezentare a problemelor muncitorilor români din Italia.

În partea a doua a avut loc o dezbatere la care au participat reprezentanţi ai diferitelor asociaţii româneşti din Italia, care au evocat aspecte pozitive şi negative pe care le întâmpină românii în integrarea lor în Italia.

Spre finalul dezbaterilor conferinţei, la invitaţia organizatorilor, în frunte cu domnul Franco Pittau, coordonatorul Dosarului Statistic pentru Emigraţie, PS Siluan a prezentat concluziile întâlnirii, subliniind importanţa studiilor şi a mărturiilor date, care permit să avem o imagine mai clară a realităţilor pe care conaţionalii români le trăiesc în Italia. De asemenea, a evocat lucrurile frumoase, dar şi realităţile foarte dure şi negative din viaţa românilor în Italia. „Multe sunt lucrurile frumoase, însă multe sunt şi lucrurile neplăcute care se întâlnesc în viaţa comunităţii noastre. Integrarea românilor în Italia este bună şi superioară celorlalte comunităţi prezente în Italia, iar problema familiei (familia drept catalizator în procesul de integrare) devine foarte acută, din cauza sărăciei şi a destrămării ei între România şi Italia, problemă care se răsfrânge de foarte multe ori asupra copiilor. Este evident că procesul integrării este unul complex, care presupune trăirea şi cunoaşterea propriei identităţi, dar şi cunoaşterea propriilor drepturi şi obligaţii, în contextul unei lumi aflate în criză şi în care cei care angajează nu au totdeauna interesul de a respecta drepturile angajaţilor.“

Episcopul român a mai subliniat şi faptul că integrarea conaţionalilor noştri în Italia depinde mult de cunoaşterea acestora, nu doar prin prisma cronicilor din ziare sau televiziune, adesea negative, ci mai ales prin prisma valorilor noastre personale şi generale, poporul român fiind purtătorul unor minunate valori spirituale, culturale şi al unor bogate tradiţii populare, care nu se pot reduce doar la „degustări de mâncare şi băutură românească“, aşa cum propun adesea asociaţiile româneşti din peninsulă.

În final, PS Siluan i-a invitat pe organizatori să repete cu regularitate asemenea iniţiative, iar pe reprezentanţii comunităţii româneşti prezenţi, să se angajeze la promovarea valorilor pe care le poartă în sine poporul român, astfel ca „sufletul românesc“ şi „sufletul italian“ să se întâlnească şi să-şi împărtăşească ce au ele mai bun. Aceasta e calea cea mai sigură pentru a înlocui discriminarea cu buna înţelegere şi cooperarea spre binele comun.

Trebuie precizat că România deţine un loc de frunte în domeniul emigraţiei în Europa, peste 10% din populaţia ţării noastre (aproximativ 5 milioane) aflându-se în ţările Uniunii (în Italia, la sfârşitul anului erau, potrivit Eurostat, 1.072.342 de români înscrişi la primării, iar acest număr este în creştere cu 20%, în ultimii doi ani, în ciuda crizei economice).