Episcopia Sălajului premiată la „Gala culturii sălăjene”

Un articol de: Adrian Onica - 14 Martie 2016

La Zalău a avut loc vineri, 11 martie, cea de-a șasea ediție a „Galei culturii sălăjene”, organizată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Sălaj, în frunte cu directoarea acestei instituții, Doina Cociș. La eveniment au participat perso­nalități ale lumii culturale, istorici, scriitori, oameni de presă, cercetători și artiști din județul Sălaj, precum și invitați din afara județului. O parte a orchestrei de muzică populară „Porolissum” a interpretat, la începutul manifestării, o suită de cântece tra­diționale românești. A urmat lansarea albumului „Dor de rost” realizat de fotograful Răzvan Voiculescu şi care surprinde diferite ipostaze din viața autentic românească, în 320 de pagini.

Gazda evenimentului, Doina Cociș, a acordat mai multe diplome de onoare, începând cu o diplomă acordată familiei regretatului Alexandru-Liviu Șerban, pentru care cultura și istoria acestui popor erau lucruri de căpătâi. Au primit diplome reprezentanții mai multor biblioteci din județ, susținătorii unor proiecte de salvare a caselor vechi românești, reprezentanți ai ansamblurilor folclorice, precum și alţi promotori și păstrători ai culturii tradi­ționale autentice.

În continuare au fost oferite 16 trofee de excelență. Unul din aceste trofee a fost acordat Episcopiei Sălajului pentru inițiativa derulării seriei de conferințe „Glasul Bisericii în cetate”. Trofeul a fost înmânat de Doina Cociș Prea­sfințitului Petroniu, Episcopul Sălajului. Același trofeu a fost acordat și conf. univ. dr. Vasile Timiș, un apropiat al județului Sălaj, pentru sprijinul acordat proiectelor de restaurare a monumentelor istorice din județ. Au mai primit trofee: Cornel Grad, pentru cercetarea istorică de excepție de-a lungul carierei, de numele său fiind legată restaurarea a 47 de biserici de lemn din județul Sălaj, Marcel Lucaciu, poet și profesor, Sebastian Olaru, pentru demersul valoros de salvare a căsuței vechi de la Răstoci, maestrul Mircea Groza pentru promovarea gastronomiei românești în lume, precum şi alte personalități.