Episcopia Tulcii, în sprijinul sinistraţilor din Haiti
La fel ca şi în alte eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române, şi în Episcopia Tulcii se derulează o acţiune de strângere de fonduri pentru sinistraţii cutremurului devastator din Haiti. Astfel, cu binecuvântarea PS Visarion, Episcopul Tulcii, în toate parohiile din cuprinsul eparhiei se vor organiza colecte în bani destinate celor aflaţi în dificultate în urma dezastrului din 12 ianuarie 2010. În zilele de 30-31 ianuarie şi în 2 februarie, după Sfânta Liturghie, preoţii parohi vor rosti un cuvânt de îndemn către credincioşi pentru a veni în sprijinul sinistraţilor, după care se vor organiza colecte în acest sens. Sumele rezultate vor fi trimise la protopopiate, care, la rândul lor, le vor vira în contul eparhiei cu menţiunea „Pentru sinistraţi“, urmând apoi a fi trimise Patriarhiei Române, care le va distribui sinistraţilor. Acţiunea va continua până la data de 25 februarie 2010, urmărindu-se astfel alinarea suferinţelor celor care au supravieţuit dezastrului, dar şi punerea în practică a poruncii iubirii aproapelui, propovăduită de Mântuitorul Iisus Hristos. (A. CHITUŢĂ)