Episcopul Canadei la Catedrala Mitropolitană din Iași
În prima duminică a Triodului, 25 februarie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul ortodox român al Canadei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, se arată pe doxologia.ro.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Episcop Ioan Casian a adresat un cuvânt de învățătură în care a adus în atenția credincioșilor prezenți câteva aspecte legate de perioada Triodului.
„În general, viața Bisericii ne invită la smerenie, la pocăință, dar cu atât mai mult perioada aceasta a Triodului, care este perioada pregătitoare Învierii Domnului. Cum putem mai bine să întâmpinăm Paștele și să primim harul și lumina lui Dumnezeu, decât dacă facem această pocăință, dacă deschidem și înlăturăm din mintea, din inima, din viața noastră faptele care ocupă mintea și viața noastră pentru ca deplin, atât cât ni se poate nouă ca oameni, să primim aici pe pământ harul lui Dumnezeu și inspirația Lui. De aceea, vă îndemn pe toți la acest început de perioadă specială a Triodului, să mergeți din nou la Sfintele Scripturi, la Viețile Sfinților, la toate textele liturgice care sunt pline de învățătură și care marchează această perioadă, pentru că ne vor face să înțelegem mai bine momentul în care ne găsim și felul în care trebuie să mergem în această perioadă”, a spus Preasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, după ce s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, credincioșii au primit binecuvântarea ierarhului.