Episcopul Cosma Petrovici, omagiat la Pomârla
În Parohia Pomârla I, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani, a fost comemorat duminică, 1 noiembrie 2015, Episcopul Cosma Petrovici. Manifestarea s-a desfăşurat în colaborare cu Liceul „Anastasie Başotă“, în cadrul proiectului „Să ne cunoaştem înaintaşii“.
În contextul Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi, dar şi al Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, Parohia Pomârla I şi Liceul „Anastasie Başotă“ din Pomârla l-au omagiat duminică, 1 noiembrie 2015, pe Episcopul Cosma Petrovici. Comemorarea s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Să ne cunoaştem înaintaşii“, iniţiat de preotul paroh Ioan-Eugen Niţă. În biserica Parohiei Pomârla I a fost oficiată duminică slujba Parastasului pentru vrednicul ierarh şi pentru slujitorii Sfântului Altar care au plecat la Domnul. Au participat enoriaşi, profesori, foşti elevi ai Liceului Teoretic „Anastasie Başotă“, ajunşi acum la vârste memorabile, şi elevi ai liceului. „În această acţiune, a fost implicată Biserica, familia şi Şcoala, spre a sprijini generaţia de astăzi să-şi cunoască istoria locului şi pe înaintaşi.
Au fost scoşi în evidenţă şi etalaţi înaintaşii acestei vetre de cultură ai Pomârlei, ce apare amintită în analele vremii, la 1420, de domnitorul Alexandru cel Bun, ce dăruieşte acest ţinut şi satul de la nord de Dorohoi Popii Draghie, urmat de moştenitori, apoi de familiile Macri şi vechea familie boierească, a lui Başotă. Celor prezenţi li s-a vorbit, pe larg, despre Episcopul Cosma Petrovici, care s-a născut la Bârlad, în anul 1873, din părinţii Vasile şi Ecaterina. Din mărturiile sale, formarea sa ca teolog s-a datorat bunicii, Anica, care de mic l-a dus la biserică, l-a învăţat rugăciuni, spunându-i că «Hristos este calea, adevărul şi viaţa». Fără comuniunea dintre prezent şi trecut, am fi fără temelie, fără coloană vertebrală, am fi călători care nu ştiu de unde am plecat şi care ne este destinaţia“, a relatat pr. paroh Ioan-Eugen Niţă. În continuare, cei prezenţi au vizitat casa în care a locuit Episcopul Cosma Petrovici, cât a slujit la Pomârla în calitate de preot paroh. La final, elevii clasei a III-a de la Liceul Teoretic „Anastasie Başotă“ au primit cadouri din partea Comitetului parohial al Parohiei Pomârla I, iar părintele paroh, spre întărirea credinţei şi a dragostei faţă de Dumnezeu, le-a dăruit câte o iconiţă şi i-a miruit. Toţi cei prezenţi au avut parte de o agapă frăţească, unde s-au discutat şi propus alte teme pentru viitor.