Episcopul Gherasim Putneanul pomenit la Cămârzani
La Mănăstirea Cămârzani din judeţul Suceava a fost oficiată sâmbătă o slujbă de pomenire pentru vrednicul de pomenire Gherasim Putneanul, fost episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor timp de 12 ani. Parastasul a fost oficiat la şase ani de la trecerea la Domnul a episcopului Gherasim Putneanul şi a fost precedat de săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.