Episcopul Hușilor a prezentat teme din teologia palamită

Un articol de: Pr. Sorin-Grigore Vulcănescu - 29 Mai 2025

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova a organizat, cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, o nouă întâlnire din seria Atelierelor de lectură Synaxis, proiect academic și duhovnicesc dedicat reflecției teologice interdisciplinare.

Evenimentul s-a desfășurat miercuri, 28 mai, în Sala de festivități a Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova. Tema acestei întâlniri a fost: „Adevăr și metodă la Sfântul Grigorie Palama”, avându-l ca invitat special pe Prea­sfin­țitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, lector universitar la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, cercetător și traducător al textelor patristice și specialist în literatura palamită.

„Adevărul este mai mult Cineva, decât ceva. În gândirea teologică, adevărul înseamnă a fi în memoria lui Dumnezeu, a fi în neuitarea gândului lui Dumnezeu. Adevărul înseamnă o lucrare sfântă, înseamnă şi faptul de a rămâne viu, adică a fi părtaş veşniciei. Metoda în Teologie ca trăire şi vedere a lui Dumnezeu înseamnă a-L urmări pe Domnul, a călători împreună cu Dumnezeu. Înseamnă un drum al comuniunii, a urmări cu atenţie şi a fi prezent. Aceasta se realizează prin trezvie, când eu observ cu atenţie, particip la mişcările lui Dumnezeu. Viata este, aşadar, adevărul, iar adevărul este viaţa, toate acestea presupunând o participare la adevăr şi la viaţă”, a spus Părintele Episcop Ignatie.

Prelegerea a fost moderată de pr. lect. dr. Mihai Ciurea, iar în cadrul evenimentului a avut loc un recital muzical al Corului Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, dirijat de pr. lect. univ. dr. Adrian Mazilița, împreună cu arhid. lect. univ. dr. Victor Șapcă. Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări, moderată de pr. lect. univ. dr. Lucian Bot.

Tema generală a Atelierelor Synaxis în anul universitar 2024-2025 este: „Ce este adevărul? Despre cunoaștere și discurs”. Atelierele sunt organizate în parteneriat cu: Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, Muzeul Cărții și Exilului Românesc, Muzeul de Artă din Craiova, UMF Craiova, Editura Predania, TVR Craiova.