Episcopul Hușilor în cea mai vestică parohie ortodoxă română din Irlanda
Duminică, 4 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Românească „Sfântul Nicolae și Sfânta Brigitte de Kildare”, din Galway, Irlanda, informează Biroul de presă al eparhiei. Această comunitate, cea mai vestică din Irlanda, este păstorită de părintele Tudor Ghiță și este alcătuită din români, georgieni, germani, ucraineni și polonezi ortodocși.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a vorbit despre frumusețea sufletească pe care o avea femeia gârbovă, vindecată de Domnul Hristos: „Femeia gârbovă, aplecată spre pământ, nu putea să vadă nimic. Cu toate acestea, avea un suflet extraordinar de frumos. De unde deducem acest lucru? Din faptul că Domnul Hristos o numește «fiică a lui Avraam», adică «fiică a credinţei». Aceasta este singura menţiune a unei asemenea numiri pe care Hristos o face unui om”.
Preasfinția Sa a creionat, din atitudinea mai-marelui sinagogii, profilul omului ipocrit: „Din nefericire, omul în care credinţa nu este autentică, ci doar de suprafaţă, nu se poate bucura de binele pe care i-l face Dumnezeu. Omul răutăcios și ipocrit este întotdeauna cu ochii pe greșelile celuilalt, vânează orice prilej ca să-i dovedească celui de lângă el că este în eroare, că este netrebnic, că greșește și că nu merită nici un fel de atenţie sau dragoste. Un asemenea om, ipocrit și rău, care nu a știut să se bucure de binele făcut femeii gârbove, a fost mai-marele sinagogii, care a invocat, în numele lui Dumnezeu, legea sabatului - a respectării zilei de sâmbătă”.
La finalul Sfintei Liturghii a avut loc și un concert de colinde susținut de Corul „Nepsis” Ireland.