Episcopul Sloboziei și Călărașilor la o biserică din Bărăgan

Data: 08 Mai 2024

Preasfințitul Părinte Vin­cențiu, Episcopul Sloboziei și Că­lărașilor, s-a aflat luni, 6 mai, în mijlocul credincioșilor din municipiul Călărași, unde a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Biserica „Sfânta Mare Muceniță Anastasia”.

Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au slujit părinți consilieri eparhiali, părintele protopop Vasile Viorel Dinu, precum și alți preoți și diaconi.

Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre darurile pe care le-am primit la Învierea Mântuitorului, despre calitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu.

Preasfinția Sa a amintit cre­din­­­cio­șilor prezenți despre Icoana Maicii Domnului (Eleousa) de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”-Parva, județul Bis­trița-Năsăud, ce a fost purtată în procesiune pe străzile din Slobozia, miercuri, 8 mai 2024. 

Toți credincioșii prezenți la slujbă au primit din partea Prea­sfințitului Părinte Episcop Vin­cențiu câte o Pastorală și o felicitare de Paști, conform sf-esc.ro.