Episcopul Timotei, în mijlocul românilor din Alcalá de Henares

Data: 10 Ianuarie 2012

Preasfinţitul Timotei, Episcopul românilor ortodocşi din Spania şi Portugalia, s-a aflat în Duminica după Botezul Domnului în mijlocul credincioşilor ortodocşi români din Alcalá de Henares. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în capela catolică în care se oficiază în prezent sfintele slujbe pentru Parohia Ortodoxă "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe". Au participat mulţime de credincioşi nu doar din acest oraş, ci şi din localităţile învecinate, care au primit cuvinte de învăţătură duhovnicească de la chiriarhul lor. Preasfinţitul Episcop Timotei i-a îndemnat pe toţi să primească lumina cea dumnezeiască, ce le va lumina calea spre Împărăţia lui Dumnezeu, şi să o păstreze pentru a putea ajunge la capătul drumului: "De ce Îl numim pe Hristos Lumina lumii? Aceia care aţi citit Sfânta Scriptură ştiţi că la începutul creaţiei pământul era gol. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!". Şi a fost lumină, dar ce lumină a fost? Pentru că noi suntem obişnuiţi cu lumina soarelui şi a lunii şi a stelelor, astre care au fost create de Dumnezeu în ziua a patra. Şi atunci ce lumină a fost? A fost Lumina lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Lumină. Şi în această lumină dumnezeiască s-au creat toate".