Ermitaj, o pasiune împărătească pentru artă

Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg este unul dintre cele mai mari şi mai vechi muzee ale lumii şi, desigur, cel mai important al Rusiei. Aici se află expuse peste 60.000 de piese, în aproximativ 1.000 de săli, câteva milioane de tablouri şi obiecte de artă aflându-se în rezerve. Alături de Luvru din Paris, Prado din Madrid şi British din Londra, Ermitaj este un muzeu care trebuie vizitat de orice iubitor de artă.

Ermitaj a luat naştere din dorinţa împărătesei Ecaterina cea Mare (1729-1796) de a avea un palat retras, unde să se relaxeze şi să se poată întâlni doar cu câteva persoane, departe de grijile oficiale.

Situat pe malul râului Neva, Ermitaj este astăzi un complex de cinci clădiri. Palatele măreţe ale Ermitajului sunt mărturia unei capitale ţariste, Sankt Petersburgul îndeplinind acest rol vreme de două sute de ani. Complexul este format din Palatul de Iarnă (1754-1762), Micul Ermitaj (1764-1775), Marele Ermitaj (1771-1787), Noul Ermitaj (1839-1851) şi Teatrul Ermitajului (1783-1789). Aceste cinci clădiri adăpostesc una dintre cele mai impresionante colecţii de artă plastică şi decorativă, fiind împărţită în opt departamente dedicate culturilor primitive, artei orientale, lumii antice, Rusiei, artei Europei Occidentale şi numismaticii.

Atât Petru cel Mare, cât şi succesorii săi au dorit cu ardoare realizarea unei trainice legături, inclusiv de ordin cultural, cu Europa, prin realizarea unei pinacoteci. Aceasta s-a mărit în timp, astfel încât oferă astăzi o panoramă a creaţiei artistice din sec. al XV-lea până în secolul al XIX-lea. Aşadar, primele lucrări au fost achiziţionate la ordinul ţarului Petru I, dar cea care a continuat şi a desăvârşit realizarea colecţiei de artă a fost Ecaterina a II-a, numită tot „cea Mare”. Anul fondării muzeului este considerat 1764, când Ecaterina a II-a i-a delegat pe amabasadorii şi pe agenţii săi să afle şi să achiziţioneze lucrări de artă la licitaţii, în atelierele personale ale pictorilor mari, dar şi din colecţiile particulare din întreaga Europă. Implicaţi în aceste căutări au fost şi corespondenţii săi, celebrii Denis Diderot şi Frederic-Melchior Grimm. De altfel, relaţia privilegiată cu Franţa avea să se răsfrângă în natura achiziţiilor de artă - în Muzeul Ermitaj găsim din plin lucrări ale francezilor, de la Poussin la Lorrain, la fraţii Le Nain, de la Watteau la Boucher şi la Fragonard. Colecţia de lucrări a pictorului Hubert Robert, prezentă aici, este cea mai mare din lume. De o amplă prezentare beneficiază şi Greuze, unul dintre pictorii preferaţi de ţarină. Prinţul Goliţîn a favorizat cumpărarea colecţiei Coblentz, la 1768, care conţine tablouri, şase mii de desene, precum şi colecţia lui Von Brül, însumând capodopere de Rembrandt, Rubens, Cranach, Tiepolo, Belloto.

Cea mai importantă achiziţie pentru Ermitaj a fost făcută în anul 1772, când aici au fost aduse patru sute de opere ce au aparţinut bancherului şi iubitorului de artă Pierre Crozat. Colecţia cuprindea, printre altele, pânze de Rafael, Giorgione, Tiziano, Veronese, Tintoretto, Fetti, Rubens, Rembrandt, Van Dyck şi ale unor maeştri francezi. O altă colecţie importantă a fost cumpărată de Ecaterina în 1779, în urma licitaţiei organizate de Sir Robert Walpole, fiind vorba de 198 de picturi reprezentând pânze flamande din sec. al XVII-lea (aparţinuseră reşedinţei Houghton Hall). De asemenea, în 1781 a fost cumpărată de la Paris colecţia contelui Boudoin: 119 pânze, între care 9 de Rembrandt şi 6 de Van Dyck. Resursele financiare ale împărătesei şi relaţiile colaboratorilor ei au învins vocile care protestau la exportul masiv al lucrărilor de artă din ţările europene către Rusia. În felul acesta, colecţia împărătesei s-a mărit tot mai mult, depăşind nivelul unei simple colecţii de artă dintr-un palat, fie el şi împărătesc. A fost nevoie să fie construit un palat nou, numit Marele Ermitaj. La moartea Ecaterinei a II-a, în 1796, colecţia număra 3.996 de picturi.

Vizitatorii au avut acces încă din 1770

Accesul pasionaţilor de pictură şi al studenţilor de la arte plastice la colecţiile artă a fost posibil încă din anii ‘70 ai secolului al XVIII-lea. Regulile de vizitare au prins contur abia din 1805, când s-au format şi muzeele British şi Luvru. Continuator al Ecaterinei în pasiunea pentru artă a fost nepotul ei Alexandru I (1777-1825). După victoria asupra lui Napoleon, el a cumpărat 28 de pânze care decoraseră locuinţa de la Malmaison a Josephinei de Beauharnais, încercând să facă memorabil în istorie acest loc şi să aducă un omagiu soţiei duşmanului învins. Un moment important al lărgirii colecţiei Ermitajului l-a constituit, în 1850, scoaterea la vânzare, la Veneţia, a colecţiei Barbarigio. Astfel, la Sankt Petersburg au ajuns pânze de Tiziano, Veronese, dar şi de maeştri olandezi. Noul Ermitaj a fost ridicat între 1839 şi 1851. Acum domnea Nicolae I, care a considerat Ermitajul una dintre priorităţile sale. În 1866 a fost cumpărată lucrarea „Madona Litta”, a cărei atribuire lui Leonardo da Vinci rămâne una controversată. După revoluţia bolşevică, cele mai multe opere de artă din colecţiile particulare ale burghezilor moscoviţi au fost duse la Ermitaj, intrând în patrimoniul naţional. Astăzi, Muzeul Ermitaj este un loc copleşitor prin mulţimea şi valoarea capodoperelor adunate din întreaga lume, fiind mereu o atracţie culturală de prim rang.