Eroii neamului, pomeniţi la Pomârla
În biserica Parohiei Pomârla, Protopopiatul Dorohoi, judeţul Botoşani, s-au pomenit duminică, 7 mai 2017, eroii neamului căzuţi la datorie. Manifestarea s-a derulat la iniţiativa Asociaţiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa".
Credincioşii din Pomârla, judeţul Botoşani, s-au adunat duminică, 7 mai 2017, în locaşul de închinare cu hramul în ziua Duminicii Tuturor Sfinţilor din localitate pentru a-i comemora pe ostaşii căzuţi pe front în timpul Războiului de Independenţă. Manifestarea s-a organizat la iniţiativa Asociaţiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa", cu sprijinul Primăriei Pomârla şi al preotului paroh Niţă Ioan-Eugen. De dimineaţă, în biserica Başoteştilor din Pomârla, s-a săvârsit Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului pentru eroii ce s-au jertfit pentru credinţă, neam şi ţară în campania din Balcani şi pentru toţi cei adormiţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori. Au fost prezenţi: prof. univ. dr. Ştefan Purici, dr. Sergiu Balanovici de la Muzeul Judeţean Botoşani, prof. dr. Dan Prodan, Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, deputaţii Tamara Ciofu, Mihaela Huncă, oficialităţi din Cernăuti, Herţa, Hliboca, Târnauca, pecum şi iniţiatorii acestui eveniment, prof. dr. Vasile Adăscăliţei şi colonel (r) Cristi Cucoreanu. „După cuvântările şi prezentările istorice despre România de acum 140 de ani, cand şi-a câştigat independenţa după o lungă şi nemiloasă dominaţie imperial- otomană, participanţii au vizitat Centrul Cultural-Social „Episcop Cosma Petrovici" şi muzeul. S-au depus coroane la Monumentul Eroilor din 1914, la statuia poetului neperche Mihai Eminescu din parcul comunal şi la statuia lui Anastasie Başotă - ctitorul primei şcoli particulare din nordul Moldovei, cu internat pentru fiii de clăcaşi de pe moşiile sale, din 1838, şi a Institutului Academic ce-i poartă numele şi astăzi. S-au depus coroane şi la statuia marelui savant Vasile Bogrea din curtea liceului şi la cea a profesorului universitar Grădinaru Gică, fiu al comunei noastre. În grădina de vară a amfiteatrului au debutat formaţii artistice folclorice din Basarabia, Ucraina şi Herţa", a relatat preotul paroh Niţă Ioan-Eugen, care şi-a exprimat bucuria că s-au întâlnit „fraţii de o limbă şi o credinţă" în rugăciune şi istorie, amintind că în 2020 se vor împlini 600 de ani de atestare documentară a Pomârlei.