Eroii neamului, pomeniţi la Sascut
În faţa monumentului din incinta sediului Protopopiatului Sascut, a fost oficiată luni, 14 septembrie 2015, cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, slujba Parastasului pentru eroii căzuţi în Primul Război Mondial. După cum ne-a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut, la slujbă au participat preoţi, credincioşi şi elevi din parohiile apropiate. „Fiind ziua Înălţării Sfintei Cruci, pomenirea eroilor este un îndemn pentru cei de astăzi, de a urma exemplul înaintaşilor, care şi-au dus crucea pe drumul rânduit de Dumnezeu până la sacrificiul suprem“, a menţionat pr. protopop Ioan Negoiţă. Cu această ocazie, în cadrul programului «Lăsaţi copiii să vină la Mine!», iniţiat de IPS Ioachim, au fost distribuite unui număr de 260 copii proveniţi din familii defavorizate ghiozdane echipate cu cele necesare începerii anului şcolar“. Amintim că astăzi, 17 septembrie 2015, de la ora 14:00, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului va sfinţi Aşezământul social-filantropic „Sfântul Spiridon“ şi casa parohială din localitatea Parava.