Eroii neamului românesc, pomeniţi şi în Parcul Carol din Capitală
În Parcul Carol din Bucureşti, de Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor a fost săvârşită o slujbă de pomenire a eroilor neamului în faţa Mormântului Ostaşului Necunoscut, de către un sobor de preoţi militari, alături de părintele protosinghel Veniamin Goreanu, delegat din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează TV TRINITAS. Manifestarea dedicată eroilor neamului a continuat cu o ceremonie de depunere a coroanelor de flori din partea preşedintelui României, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Apărării Naţionale, precum şi din partea altor instituţii şi asociaţii din ţară. În Parcul Carol au fost prezenţi cadre militare, veterani de război, demnitari şi foşti demnitari români, dar şi cadre didactice, elevi şi copii. Manifestările dedicate Zilei Eroilor din Parcul Carol din Capitală s-au încheiat cu un impresionant ceremonial militar.