Eroii români din Primul Război Mondial au fost evocaţi în Germania
În ziua Înălţării Domnului, după săvârşirea Sfintei Liturghii în Capela "Sf. Arhanghel Mihail" din Baden-Baden - Germania, părintele Ionuţ Bogdan Stavarachi, superiorul capelei, împreună cu un grup de credincioşi, a adus un omagiu eroilor români din Primul Război Mondial înmormântaţi în Cimitirul Eroilor din suburbia Niederbühl a oraşului Rastatt.
Cei 28 de militari români care au murit în lagărul din localitate au fost înhumaţi în cimitirul civil din Niederbühl, însemnele de căpătâi de la mormintele lor fiind de forma unor cărămizi, amplasate de o parte şi de alta a aleii centrale. Parcela pe care sunt mormintele eroilor români a fost reamenajată recent de către primăria oraşului. Însemnele de căpătâi vechi au fost înlocuite cu zece cruci din piatră, iar numele celor 28 de eroi români au fost inscripţionate şi pe o placă din bronz, fixată pe latura frontală a monumentului central. "Am adus un prinos de rugăciune şi pios omagiu celor ce şi-au găsit obştescul sfârşit departe de casă, dar care şi-au asumat suferinţele martirice cu demnitate. Din respect pentru strămoşii noştri jertfiţi departe de patria-mamă, vă facem invitaţia ca atunci când, aflându-vă pe cale pe aceste meleaguri, să vă faceţi timp pentru o rugăciune la locurile unde aceşti eroi îşi dorm somnul de veci. Dumnezeu să le ierte păcatele şi să îi treacă în ceata celor drepţi, iar nouă să ne dea puterea de a ne apăra valorile câştigate cu preţul vieţii lor!", ne-a declarat părintele Ionuţ Bogdan Stavarachi. La finalul slujbei de pomenire, părintele Ionuţ Bogdan Stavarachi a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, "Jertfă pe pământ şi slavă în cer în ziua Înălţării Domnului", adresat cu ocazia Zilei Eroilor. Alături de credincioşi a fost prezent, ca reprezentant al statului român, Marcel Alexandru, consulul general al României la Strasbourg. Excelenţa Sa i-a evocat pe cei ce s-au jertfit pentru demnitatea şi libertatea neamului nostru. La final au fost depuse coroane de flori din partea Consulatului Român din Strasbourg şi a Capelei "Sfântul Arhanghel Mihail".