Est-europenii se tem de o nouă eră a dominaţiei ruse
Noul plan al gazoductului Nord Stream care traversează Marea Baltică, aparţinând gigantului rus Gazprom, trasează o linie de demarcaţie între Europa de Est şi cea de Vest, comentează cotidianul american „The New York Times“. Deşi oficialii UE au prezentat proiectul ca pe unul ce va ajuta la unirea Europei şi la consolidarea securităţii sale energetice, ţările din Europa Centrală şi de Est se tem că, în timp ce profiturile de pe urma gazoductului vor ajunge la furnizorii ruşi şi companiile germane de utilităţi, ţările care s-au aflat sub umbrela sovietică vor deveni mai vulnerabile la „şantajul energetic“. Astfel de tactici nu ar fi noi, o organizaţie afiliată Ministerului suedez al Apărării identificând 55 de cazuri în care întreruperea livrărilor energetice în Europa de Est a fost decisă din motive politice, de la destrămarea Uniunii Sovietice.