„Este important să putem mărturisi prezenţa lui Dumnezeu în vieţile noastre“
În duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, Parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ Ghigoieşti, din Protopopiatul Piatra Neamţ, a trecut în istorie un nou prilej de cinstire şi comemorare. După lucrările de restaurare pornite în anul 2010, biserica parohială şi-a redezvăluit originalitatea.
Pictată în anul 1913 de pictorul I. C. Ionescu în tehnica tempera, biserica a fost consolidată, i s-a schimbat acoperişul, pictura a fost restaurată şi a cunoscut o nouă cinstire prin jertfa părintelui paroh Constantin Codrin Balan, a domnului Vasile Cristian Şerban şi a Consiliului şi Comitetului parohial, a enoriaşilor şi fiilor satului, membri ai familiei preotului paroh şi a Primăriei Ştefan cel Mare.
„Mântuitorul nu are nevoie de ucenici cu o gândire liniară, ci cu perspectiva Crucii“
Ieri, 20 septembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Calinic, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, a resfinţit biserica Parohiei Ghigoieşti din comuna Ştefan cel Mare.
După slujba de târnosire, Preasfinţitul Părinte Calinic, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie pe scena special amenajată pentru această sărbătoare. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corala Camena, alcătuită din preotese din Protopopiatul Piatra Neamţ şi coordonată de doamna preoteasă Alexandra Costin.
Cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Părinte Calinic a făcut referire la importanţa asumării crucii de către fiecare dintre noi în ideea în care „Mântuitorul nu obligă pe nimeni să-L urmeze. El spune limpede: Cel care voieşte să vină după mine are nevoie de 3 lucruri: să se lepede de sine, adică să-şi învingă propriile voiri, să-şi asume responsabilitatea Crucii şi să-I urmeze. Mântuitorul nu are nevoie de ucenici cu o gândire liniară, ci cu perspectiva Crucii.“
Părintele Protopop Valentin Tofan a mulţumit lui Dumnezeu pentru acest prilej de rugăciune şi slavă şi a subliniat relevanţa jertfei personale în refacerea locaşului de suflet: „Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru Sfânta Liturghie de care ne-am bucurat şi ne-am învrednicit în această zi de duminică, dar şi pentru bucuria de a avea în mijlocul nostru astăzi pe Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul. La Sfânta Liturghie I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite ştiute şi neştiute pe care noi le-am primit. Folosul pe care-l avem în urma participării la Sfânta Liturghie ne este arătat chiar de rugăciunile care se rostesc în timpul Sfintei Liturghii, rugăciuni care amintesc despre trezirea sufletului, iertarea păcatelor, împărtăşirea cu Sfântul Duh, sfinţirea şi tămăduirea sufletelor şi a trupurilor noastre şi alte foloase duhovniceşti. Sfânta Liturghie cuprinde întreaga Biserică şi din acest motiv este foarte important ca după participarea la această slujire să putem mărturisi cu toată dragostea prezenţa lui Dumnezeu în vieţile noastre. Biserica resfinţită astăzi s-a aflat în ultimii ani într-un amplu proces de renovare, în urma căruia a primit înfăţişarea şi frumuseţea pe care o vedem. Sufletul depus l-a avut părintele Constantin Codrin Balan îmbrăţişat foarte frumos de membrii acestei comunităţi. Cu osteneala dânşilor s-a dăruit bisericii un veşmânt de sărbătoare prin care ea a fost resfinţită. Părintele împlineşte 18 ani de când slujeşte în această parohie, pe care a preluat-o cu multă dragoste de la părintele Pavel Filipescu, cel care v-a păstorit mai bine de 65 de ani şi care anul acesta a împlinit 99 de ani“.
„Primeşte, Doamne, jertfa tuturor robilor Tăi care au ajutat la renovarea acestui sfânt locaş!“
Părintele paroh Constantin Codrin Balan, cel care a primit cu prilejul resfinţirii distincţia de iconom stavrofor, a mulţumit tuturor celor implicaţi în această împreună lucrare: „Îmi amintesc cu emoţie de luna decembrie a anului 1997, când în preajma sărbătorii Naşterii Mântuitorului am fost trimis să slujesc în această parohie, unde am fost întâmpinat cu multă dragoste de părintele Pavel şi de regretata doamnă preoteasă Emilia şi de către dumneavoastră, dragi enoriaşi. Renovarea bisericii a fost o iniţiativă bună ale cărei lucrări s-au săvârşit cu multă jertfire de sine şi cu multă atenţie în aceşti cinci ani. Vă mulţumim tuturor! Primeşte, Doamne, jertfa tuturor robilor Tăi care au ajutat la renovarea acestui sfânt locaş! Amin“.
Familia preotului paroh Codrin şi Ana Maria Balan a primit felicitări şi cu prilejul împlinirii a 18 ani de la căsătorie şi binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Calinic.
În finalul evenimentului, Părintele Pavel Filipescu a fost distins cu Crucea Moldavă, domnul Vasile Cristian Şerban cu distincţia „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei“, iar ctitorii şi binefăcătorii au primit distincţii de vrednicie.
Toţi cei peste 1.000 de credincioşi veniţi din comunitate şi din împrejurimi s-au închinat în Sfântul Altar şi au participat la agapa oferită cu prilejul sfinţirii de către Parohia Ghigoieşti.
Altarul bisericii va rămâne deschis pentru închinare până în seara zilei de sâmbătă, 26 septembrie 2015.