„Este important să zidim sufleteşte această parohie“

Un articol de: Constantin Ciofu - 24 Ianuarie 2013

În cartierul Mărăţei din Piatra Neamţ a început, în urmă cu şase ani, construirea Bisericii „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“. În prezent se lucrează la acoperiş, iar sfintele slujbe sunt oficiate într-un paraclis din lemn. Deşi posibilităţile materiale ale enoriaşilor sunt limitate, în fiecare an lucrările au avansat.

 
Parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ - Mărăţei 3 din Piatra Neamţ s-a înfiinţat pe 1 mai 1999, ca o necesitate misionar-pastorală din grija şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Piatra de temelie pentru biserica parohială a fost pusă pe 20 mai 2003, iar în primăvara anului 2004, în timpul păstoririi părintelui Anton Pintilie, s-a ridicat un paraclis din lemn. Paraclisul a fost pictat în tehnica frescă de către Iulia Handragel şi s-a dotat cu obiectele necesare slujirii sfintelor slujbe.
În vara anului 2006 s-a început zidirea bisericii mari din cărămidă. „Parohia noastră este misionară, întrucât mulţi dintre enoriaşii noştri nu au un loc de muncă, fiind disponibilizaţi de la o fabrică ce a funcţionat la Săvineşti. Sunt foarte mulţi pensionari şi puţini tineri. Din puţinul credincioşilor noştri s-a reuşit să ajungem la stadiul actual al construcţiei bisericii. Este important să zidim sufleteşte această parohie. Ne dorim ca biserica din sufletele credincioşilor să fie un mijloc de înduhovnicire, pentru a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu prin har“, a remarcat părintele paroh Viorel Cruşitu. În mare parte, fondurile pentru construcţia bisericii au provenit din contribuţia credincioşilor parohiei. În fiecare an lucrările de construcţie au avansat. În prezent se lucrează la acoperiş, fiind acoperit cu tablă de cupru turnul mare, turnul clopotniţă, sfântul altar şi cele două abside. Pentru ca sfintele slujbe să poată fi oficiate în noul sfânt lăcaş trebuie realizată tencuiala la interior, instalaţia electrică şi să se monteze tâmplăria. În parohia „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana“ - Mărăţei 3 se oficiază în fiecare vineri Agheazma mică şi Taina Sfântului Maslu, iar sâmbăta se slujeşte Sfânta Liturghie, urmată de pomenirea celor adormiţi. Sâmbătă seara, dar şi în ajunul sărbătorilor, se oficiază Vecernia. Duminica se slujesc Utrenia, Acatistul şi Sfânta Liturghie. În fiecare vineri şi sâmbătă sunt organizate cateheze pentru copii, tineri şi pentru enoriaşi. „Credincioşii noştri au răspuns mereu apelului nostru. Ne primesc cu dragoste în casele lor în timpul vizitelor pastorale de peste an. Oamenii vin la sfintele slujbe şi sunt apropiaţi de biserică“, a conchis pr. paroh Viorel Cruşitu.