„Este nevoie de mai multe centre de transplant medular”

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 16 Martie 2018

Pentru a le putea oferi tuturor pacienților români o şansă bună la tratament este nevoie de mai multe centre de transplant ­medular, consideră preşedintele Societăţii Române de Transplant Medular, conf. unir. dr. Alina ­Tănase.

„Transplantul medular, în ­România, face paşi mari; ţara noastră este pe primul loc în ­raportul Asociaţiei Europene de Transplant, dar din punctul de ­vedere al creşterii numărului de transplanturi, nu ca activitate”, a declarat conf. univ. dr. Alina ­Tănase.

În prezent, în România există cinci centre de transplant medular: două la Bucureşti şi câte unul la Timişoara, Târgu Mureş şi Iaşi, cel mai nou fiind acesta din urmă.

Potrivit datelor Registrului ­Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, pentru aproximativ 50% dintre pacienţii români care au indicaţie de transplant medular nu se ­găseşte un donator compatibil. Pe de altă parte, transplantul medular reprezintă unica şansă la viaţă pentru o parte dintre ­pacienţii cu afecţiuni hemato­logice şi nehematologice.

„Totul trebuie să fie contracro­nometru şi uneori nu înţelegem, pentru că există separări, există bariere. Uităm de donator: este mult mai important dacă el are bilet de trimitere sau nu, chiar dacă este singurul donator ­compatibil. Dacă nu este asigurat avem o mare problemă şi încă este nerezolvată”, a declarat dr. Aurora Dragomirişteanu, directorul general al Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.