Etapa eparhială a concursului „Alege şcoala!“
Zilele trecute, la Timişoara a avut loc premierea celor nouă finalişti, participanţi la etapa eparhială a Concursului de creaţie „Alege şcoala!“. Evenimentul s-a desfăşurat la biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Parohia Timişoara-Viile Fabric.
Concursul de creaţie „Alege şcoala“, derulat în lunile iunie-iulie în Arhiepiscopia Timişoarei, a întrunit peste 1.100 de copii de la 126 de parohii. În prima etapă (etapa parohială), tema concursului a fost „Şcoala mea“, iar copiii participanţi au avut de ales o singură abordare din cele trei secţi-uni: literară, artistică şi multimedia. La următoarea etapă, la nivel de protopopiat, lucrările tu-turor copiilor participanţi au fost evaluate de către o comisie de jurizare formată din: protopopii eparhiei, responsabilii la nivel de protopopiat pentru cateheza parohială, un profesor de religie, un profesor de desen şi un profesor de limba română. Pentru evaluarea lucrărilor, membrii juriului au avut în vedere: conţi-nutul (conexiunea cu educaţia catehetică a Bisericii: valorile educaţiei creştine, necesitatea educaţiei creştine, mijloace educative creştine, finalitatea educaţiei creştine), claritatea, imaginaţia, originalitatea, precum şi viziunea unitară a portofoliului. În urma evaluării lucrărilor, alcătuite de către copii, comisiile de jurizare la nivelul celor şase protopopiate au desemnat pe cei nouă câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune (literară, artistică şi multimedia). Dacă la prima etapă lucrările aveau ca temă centrală „Şcoala mea“, în cadrul etapei eparhiale, lucrările au avut în vedere „parohia mea“, tema propusă fiind „Şcoala din pridvorul Bisericii“. La această etapă au participat toţi copiii desemnaţi câştigători la faza pe protopopiat. Ei au realizat lucrări individuale (una singură) pe tema dată, alegându-şi abordarea care li se potriveşte (putea fi alta decât cea din prima etapă, conform sugestiilor din conceptul concursului), dar numai din secţiunea la care au câştigat. Şi la această etapă, în urma evaluării lucrărilor copiilor, comisia de jurizare i-a desemnat pe cei nouă câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune (literară, artistică şi multimedia).
Cei nouă câştigători au primit diplome şi premii constând în: Laptop Acer, Desktop Gigabyt şi Microsistem audio LG.
Ultima etapă a concursului este cea naţională, etapa la nivel de Patriarhie. Pentru această etapă, tema concursului va fi „În Biserică şi în şcoală, educaţie pentru viaţă“. La această etapă vor participa toţi cei nouă copii desemnaţi câştigători la faza pe eparhie. Ei vor realiza, de asemenea, lucrări individuale pe tema dată, alegându-şi abordarea care li se potriveşte, din secţiunea la care au câştigat. Ca şi la etapele precedente, în urma eva-luării lucrărilor copiilor, comisia de jurizare va desemna pe cei nouă câştigători, câte trei pentru fiecare secţiune. Scopul acestui concurs este multiplu: valo-rificarea aptitudinilor şi competenţelor sociale ale copiilor înscrişi în proiect; identificarea elevilor cu aptitudini speciale: artistice (literare şi de dezvoltare a interesului pentru lectură şi pentru creaţie literară), plastice (desen, fotografie), teologice, de comunicare şi organizare etc.; cunoaşterea, afirmarea şi stimularea potenţialului social, artistic, plastic, teologic şi de comunicare al copiilor; conştientizarea rolului educaţiei în viaţa unui copil şi a posibilităţilor pe care le oferă aceasta pentru integrarea în viaţa socială; integrarea copiilor în viaţa şcolară şi combaterea abandonului şcolar prin reabilitarea socio-emoţională şi comportamentală a elevilor participan-ţi; asigurarea educaţiei morale de bază necesară fiecărui copil.
Biserica, mai aproape de tineri
Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-educaţional, în parteneriat cu Fundaţia World Vision România, derulează proiectul „Alege şcoala!“. Obiectivul general al proiectului „Alege şcoala!“ îl constituie prevenirea şi combaterea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi prevenirea delincvenţei juvenile prin dezvoltarea unor soluţii alternative de tip „şcoala de duminică“. Copiii din mediul rural şi urban, inclusiv populaţia romă, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, sunt asistaţi în însuşirea educaţiei morale de bază, în dezvoltarea motivaţiei necesare rămânerii în şcoală prin intermediul participării la „şcoala de duminică“, la concursuri şi la tabere de creaţie. Alături de obiectivul general, proiectul „Alege şcoala!“ are în vedere şi unele obiective specifice, precum dezvoltarea unor comportamente şi atitudini pozitive faţă de şcoală şi semeni pentru cel puţin 1.134 de copii din mediul rural şi urban din eparhia noastră, cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, dar şi formarea specifică a 126 de persoane adulte din eparhia noastră implicate în prevenirea fenomenului de părăsire a şcolii, în vederea dezvoltării deprinderilor de lucru cu copiii şi a aptitudinilor psihopedagogice.
Activităţile prevăzute în proiect şi care sunt generate de către obiectivele propuse cuprind: sesiuni de formare pentru preoţi şi profesori de religie, tabere de creaţie pentru 378 de copii, un concurs naţional desfăşurat în 4 etape (la nivelul parohiilor, protoieriilor, epar-hiilor şi Patriarhiei), precum şi seri catehetice. Totodată, proiectul propune dezvoltarea unui program special pentru menţinerea elevilor în educaţie şi prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, ce include: acţiuni adresate formatorilor şi acţiuni adresate copiilor.