Etapa judeţeană a Olimpiadei de Religie la Sibiu
La Şcoala cu clasele I-VIII ţNicolae Iorga" din Sibiu a avut loc Olimpiada de Religie, faza judeţeană. La concursul organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Arhiepiscopia Sibiului, au participat elevi din clasele V - XII de la şcolile din judeţul Sibiu. Ca în fiecare an, preşedintele de onoare al comisie de evaluare a fost Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, iar corectura a fost realizată de profesori de religie cu grade didactice superioare din şcoli şi licee din Sibiu. ţSubiectele au fost realizate, ca în fiecare judeţ, de profesori de specialitate, desemnaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu şi Arhiepiscopia Sibiului, constituiţi în comisii", ne-a explicat inspectorul de învăţământ al Arhiepiscopiei Sibiului, Sorin Joantă. La etapa naţională a Olimpiadei, ce va avea loc la Oradea, s-au calificat cei şase câştigători ai copncursului judeţean, de la clasele VII-XII, iar câştigătorii de la clasele V-VI, vor participa la concursul inter-judeţean, organizat în iunie la Mănăstirea "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus. (Ş.M.)