Etapa pe protopopiat a concursului „Copilul în familie“ – Arad

Un articol de: Flavius Ardelean - 05 Mai 2011

Tinerii arădeni care s-au remarcat în cadrul concursului "Copilul în familie", în faza pe protopopiate, au fost premiaţi zilele acestea pentru eforturile depuse. Unele dintre evenimente s-au bucurat de prezenţa şi binecuvântarea IPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului.

Luni, 2 mai 2011, la sediul Protopopiatului Ortodox Ineu, din Arhiepiscopia Aradului, a fost organizat, într-un cadru festiv, la nivel de protopopiat, concursul "Copilul în familie". La acest concurs au participat copii din 21 de parohii de pe raza Protopopiatului Ineu, însoţiţi de preoţii parohi, profesorii de religie şi părinţi. În cadrul secţiunii literare, în urma citirii de către participanţi a eseurilor întocmite şi a evaluării lor de către membrii comisiei, a fost stabilită următoarea clasificare: Adrian Purtan (Parohia Apateu) - premiul I, Victor Milian (Parohia Beliu) - premiul al II-lea, Denisa Băltuţă (Parohia Bocsig) - premiul al III-lea şi Simona Matei (Parohia Ineu II) - menţiune. La secţiunea artistică, lucrările înscrise în concurs au fost expuse pe holul protopopiatului, fiind premiate cele mai bune dintre ele. Clasamentul la această secţiune a fost următorul: Andreia Negruţ (Parohia Gurba) - premiul I, Gheorghe Juc (Parohia Seleuş) - premiul al II-lea, Teodora Godea (Parohia Ineu II) - premiul al III-lea, Cristian Vale (Parohia Ineu I) - premiu special şi Denisa Ana (Parohia Chier) - menţiune. La Protopopiatul Ortodox Român din Arad evenimentul a avut loc pe 29 mai, în aula Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea" din Arad, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Timotei. Toate lucrările prezentate au fost răsplătite cu diplome de participare, menţiuni şi premii. În urma jurizării s-au ales şi câştigătorii premiului I, care vor reprezenta Protopopiatul Arad la etapa eparhială: la secţiunea literară, eleva Cristea Alexandra, de la Parohia Arad- Bujac, iar la secţiunea artistică, eleva Mariş Ioana, de la Parohia Chişineu-Criş I. S-au acordat diplome de participare tuturor preoţilor care au îndrumat tinerii concurenţi. La final, IPS Timotei a adresat un cuvânt de mulţumire şi apreciere tuturor participanţilor: "Important este viitorul Bisericii noastre, copiii şi tinerii, care sunt vlăstarele Bisericii şi neamului. Este importantă participarea lor la slujbele religioase săvârşite în biserică, mai ales la cele ale praznicelor mari, cu tot ce implică acestea - procesiuni, copii îmbrăcaţi în dieci, aducerea salciei de către aceştia, cu prapori şi alte elemente etc. -, dând prin aceasta o nouă valoare tradiţiei". Şi în Protopopiatul Sebiş, evenimentul a fost prezidat de IPS Timotei, care a avut alături pe protopopul Beni Ioja şi alţi preoţi. La secţiunea literară au fost date următoarele premii: premiul I - Adela Tomuţa din Parohia Bârsa, premiul al II-lea - Eliana Moş din Parohia Sebiş I, premiul al III-lea - Roxana Burda din Parohia Buteni şi menţiuni: Cristian George Busuioc din Parohia Gurahonţ şi Diana Vanc din Parohia Prăjeşti. La secţiunea artistică, premiul I l-a primit Denisa Simina din Parohia Almaş, premiul al II-lea, Ştefan Muţ, premiul al III-lea, Carina Groza din Parohia Moneasa, şi menţiuni au primit Mihai Coval din Parohia Iacobini şi Andreea Mihuţ din Parohia Hălmagiu. Înalt Preasfinţia Sa a felicitat pe copiii participanţi pentru lucrările realizate.