Etapa pe sectoarele Capitalei a Olimpiadei de Religie

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 16 Martie 2025

În Capitală s-a desfășurat sâmbătă, 15 martie, etapa jude­țeană a Olimpiadei de Religie, cultul ortodox. A fost organizat câte un examen în fiecare sector, participând în total peste 1.600 de elevi de gimnaziu și liceu. Proba a durat trei ore, iar elevii au avut de rezolvat trei subiecte, informează TRINITAS TV. 

În sectorul 1, concursul a fost organizat la Colegiul German „Goethe”. „Este o mare onoare și o bucurie pentru Colegiul German «Goethe» să organizeze etapa jude­țea­nă, respectiv a sectoarelor municipiului București, la disciplina Religie ortodoxă. Trebuie să vă spun că unitatea noastră școlară a fost gazda a două olimpiade. Am organizat astăzi și etapa municipală a Olimpiadei de limba și literatura germană maternă. Am găzduit aproximativ 400 de elevi merituoși, care au înregistrat rezultate foarte bune la învățătură. Ne-am bucurat să salutăm și cele 100 de cadre didactice, care au venit să-i înso­țească și să-i asiste”, a declarat pentru sursa citată pr. prof. Sebastian Stoica, directorul instituției de învățământ. 

Olimpiada a fost organizată sâmbătă în toate județele țării. „Ne bucurăm de o participare foarte mare a elevilor. Este o mare bucurie. Aceasta arată interesul deosebit al elevilor nu doar pentru ora de religie, ci și pentru performanță la această disciplină. Este o muncă de echipă și implică o coordonare deosebită a unui număr mare de profesori voluntari, care ne asigură desfășurarea în bune condiții a olimpiadei”, a spus prof. Cristian Alexa, inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Etapa națională a Olimpiadei de Religie va avea loc în perioada 22-27 aprilie la Slobozia, județul Ialomița. Clasele 9-12 vor susține proba la etapa națională în orașul Bacău.