Etnicii români din Timoc cer dublă cetăţenie şi învăţământ în limba română
Preşedintele Asociaţiei pentru Tradiţie şi Cultură a Românilor „Dunărea“ din Kladova (Serbia), Tihan Matasarevici, s-a arătat optimist în ceea ce priveşte introducerea limbii române în anul şcolar 2014-2015 în şcolile primare şi gimnaziale din Serbia de Nord-Est.
Potrivit sursei citate, această garanţie a fost dată recent minorităţii naţionale române din regiunile istorice Timoc, Morava şi sudul Dunării de premierul sârb Aleksandar Vucici în prezenţa omologului său român, Victor Ponta, Belgradul fiind interesat de „implementarea la nivel european a drepturilor etnicilor“. În opinia sa, asigurarea dată joi de premierul român, aceea că şi peste 100 de ani în Valea Timocului se va vorbi limba română, le oferă românilor din cele 154 de localităţi cu populaţie majoritar românească speranţa că a venit timpul să se pună capăt conflictelor dintre reprezentanţii autorităţilor şi liderii entităţilor culturale din dreapta Dunării, promotori ai conservării românismului în această parte a Serbiei.
„Noi, românii din Timoc, Morava şi sudul Dunării, avem convingerea că odată cu acordarea dublei cetăţenii va dispărea şi confuzia român/vlah şi nu vor mai exista două minorităţi ale unui singur neam“, a concluzionat Tihan Mataserevici. La dialogul cu cei doi demnitari au luat parte reprezentanţi ai unor organizaţii neguveramentale din întreaga Serbie. Printre aceştia s-a numărat şi părintele Boian Aleksandrovici, vicarul Protopopiatului Dacia Ripensis. (Cristina Zamfirescu)