Eu și părinții mei...
Biserica „Sfântul Ștefan”-Cuibul cu Barză din București a organizat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 16-20 mai 2024, un weekend catehetic la Mănăstirea Suzana din Arhiepiscopia Bucureștilor. Evenimentul s-a intitulat „Eu și părinții mei. Cum învăț să le mulțumesc, să îi iert și să îi ajut”. Un număr de 15 tineri, cu vârste între aproximativ 30 și 40 de ani, s-au întâlnit în vechea vatră monahală de pe Valea Teleajenului pentru a învăța împreună despre relația corectă cu propriii părinți.
Proiectul în sine reprezintă o etapă nouă în modul de organizare a activităților catehetice la nivelul parohiei. Cu tineri care aleg din timp să se pregătească pentru o temă, în cazul acesta una esențială atât pentru dezvoltarea personală și profesională, cât și pentru adâncirea vieții duhovnicești. În cadrul întâlnirii de la Mănăstirea Suzana, tinerii și-au propus să aprofundeze tema relației cu părinții lor, pornind de la lecturile biblice, de la cele patristice și ajungând la discuții deschise despre părinții lor, despre modul în care ei înșiși se raportează, la început independent, apoi revenind cu maturitate, spre propriii părinți îmbătrâniți. Tema mulțumirii și a iertării a revenit cu diferite nuanțe și intensități în fiecare zi a întâlnirii de la Mănăstirea Suzana.
Am susţinut catehezele împreună cu câțiva invitați: părintele ieromonah Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa și părintele profesor dr. Vasile Grăjdian, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, dar și tineri din comunitatea parohială, precum Alexandra Mihăilă, psihoterapeut, 27 de ani. Cinstirea cu care suntem datori părinților, conform Decalogului, cuprinde, din perspectiva Noului Testament, și dimensiunea mulțumirii (Euharistia) și a iertării (dragostea jertfelnică și relația corectă care se realizează prin mijlocirea Persoanei Mântuitorului). Programul a fost axat, în primul rând, pe participarea zilnică la Sfânta Liturghie, urmată de cateheze, discuții și seminarizare, dar și de ateliere creative (icoane pe sticlă) și sportive, de drumeții (Vârful Ciucaș aflat în apropiere), dar și timp liber, foc de tabără și atmosferă de socializare.
Iată câteva mărturii ale participanţilor:
„A fost o experiență minunată, aş zice liniștitoare și care a adus o bucurie împletită cu pace acolo unde sufletul avea nevoie. O combinație plină de trăiri, de la Liturghiile mănăstirești la cuvintele pline de har ale părinților, și nu în ultimul rând a comuniunii între noi, cei care am participat, prin experiențele, discuțiile și momentele amuzante împărtășite. Am învățat ce înseamnă a lucra la «mine» și a renunța (cu dragoste și jertfă) la tendința de a ne schimba părinții care îmbătrânesc. Mănăstirea Suzana a fost un loc de odihnă din toate punctele de vedere, cu mâncare delicioasă și cu măicuțe primitoare, zâmbitoare și care ne-au primit cu mare căldură” (Anca Eugenia Roșca, 41 ani).
„La Suzana, părintele Alexandru, împreună cu fiecare invitat, ne-au arătat reperele din Vechiul și Noul Testament și din Sfinții Părinți, din psihologie și, mai ales, din înțelepciunea și experiența personală. Ne-au ascultat și ne-au îngăduit cu răbdare întrebările și remarcile personale și ne-au călăuzit spre o relație trainică și hrănitoare cu părinții și neamul nostru, de unde ne putem defini valorile și înrădăcina deciziile. Am reînțeles că atât eu, cât și ei suntem liberi și autonomi, însă puntea dintre noi îmi poate da direcție și consistență vieții. Înțelegerea și împăcarea noastră cu trecutul și cu inevitabilele traume ale copilăriei ne eliberează de condiționări și ne ajută să fim autentici. În discuțiile de grup, ascultându-ne unii pe alții și poate, mai ales, auzindu-ne pe noi înșine, împreună cu ghidajul părinților și al colegilor, am înțeles că a le mulțumi și a-i ierta e calea prin care ne putem ajuta unii pe alţii între generații” (Lucian Andreiev, 35 ani).
„Timp de patru zile și patru nopți, Mănăstirea Suzana și sătucul de poveste din jur au fost gazda noastră caldă și primitoare pentru un adevărat bootcamp duhovnicesc. Cadrul și ghidajul oferit de părintele Alexandru Barna împreună cu invitații speciali m-au încurajat să-mi întorc cu gentilețe privirea din exterior spre interior și să pătrund din perspective noi relația cu părinții, despre care am aflat că sunt colaboratorii mei cu Dumnezeu. Peste toate, comuniunea natural creată între participanți mi-a mers la suflet, iar exemplele particulare împărtășite cu deschidere și vulnerabilitate mi-au confirmat că lucrarea noastră este comună” (Nadia Crânganu, 47 ani).
Sprijinul mănăstirii a fost copleșitor. Maica Teofana Popescu, stareța mănăstirii, ne-a ajutat la fiecare pas să ne simțim mai mult decât acasă la noi, mai degrabă în casa lui Dumnezeu... Participanții în weekend au simțit ceva special. Maicile în vârstă ale Mănăstirii Suzana, adevărate străbunice ale tradiției, i-au îmbrățișat pe tineri și au făcut, spre exemplu, și efortul de a găti prăjituri și bunătăți pentru acești vizitatori atipici ai mănăstirii, fiecare cu câte o Biblie în mână și o întrebare pe buze. Văzând și simțind atmosfera din mănăstire, tinerii participanți au putut înțelege că în această vatră monahală, în care Dumnezeu este căutat și lăudat în fiecare zi, se găsește și puterea de a-l accepta pe celălalt așa cum este, ca fiu risipitor sau ca frate de fiu risipitor, și de a învăța cum se primesc iubirile părintești, ale Domnului și ale părinților noștri. Și până la urmă au primit și invitația de a face ceva concret pentru cei care ne-au născut și ne-au crescut. Această lecție este continuă și pleacă de la un cuvânt de mulțumire, mergând mai departe spre gesturi de împăcare și de iertare, sau spre fapte de ajutor, în care, cu îmbrățișări dese și sincere, cei mici îi poartă pe cei mai mari, în drumul comun spre Împărăția lui Dumnezeu.