„Euharistia este Taina care ne face să fim o familie în Biserică“

Într-o atmosferă deosebită şi în duh de rugăciune, vineri, 15 noiembrie 2013, la biserica ieşeană ce adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Nectarie de Eghina, părintele arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarh administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, a susţinut conferinţa cu titlul „Euharistia - Taina vieţii“. Evenimentul a încheiat Zilele „Sfântul Nectarie“, desfăşurate în intervalul 15 octombrie-15 noiembrie 2013.

 

În deschidere, la rugămintea părintele paroh Petrică Lehaci, invitatul a rostit în mijlocul credincioşilor rugăciunea ce este rânduită a se citi la începutul fiecărui post, explicând apoi rostul acesteia: „Cineva din afara Bisericii sau care nu vine des în biserică s-ar putea întreba: ce atâta putere, ce mare lucru să mănânci în alt fel în aceste 40 de zile, sau ce mare lucru să traversezi această perioadă? De ce îţi trebuie o rugăciune specială, cum facem înaintea oricărui post? În primul rând, omul care se apropie de Dumnezeu este omul care-şi cunoaşte neputinţa, îşi vede păcatul, îşi înţelege greşeala, dar, în acelaşi timp, îşi descoperă cu adevărat chemarea sa şi se pregăteşte să răspundă acestei chemări de a deveni fiu al lui Dumnezeu după har, de a se uni cu Dumnezeu, pentru că viaţa şi însăşi moartea noastră înseamnă întâlnirea cu Dumnezeul cel veşnic şi adevărat. Această viaţă o căutăm şi vrem s-o împărtăşim în Biserică“.

Invitatul a motivat apoi alegerea temei, subliniind faptul „că Euharistia este Taina cea mai de preţ a creştinătăţii, Taina care ne face să fim o familie în Biserică şi să începem să devenim una în căutarea cea dreaptă, una în nevoinţă, una în urmarea lui Hristos, în primul rând“.

 

Sfinţia Sa a pus ca temelie a cuvântului său despre Sfânta Împărtăşanie un fragment din Evanghelia după Ioan, capitolul şase: (...) Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărată mâncare şi Sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum m-a trimis pe Mine Tatăl Cel Viu şi Eu viez prin Tatăl, şi cel ce mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.(...) Spune Scriptura că înşişi ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? 

„Chiar şi noi, astăzi, ne gândim: cine poate să înţeleagă acest cuvânt, în adâncimea lui, şi să îl urmeze în duh, adică să înţeleagă Taina care se întâmplă în Biserică? Dacă ar şti lumea adevărata ei adâncime, s-ar cutremura: că pe sfântul altar, pâinea şi vinul care se aduc de către preot, pe sfântul disc şi în sfântul potir sunt nici mai mult, nici mai puţin decât Fiul lui Dumnezeu Cel viu. Iar înţelesul acestei Taine nu l-am fi cunoscut nicicând dacă Dumnezeu nu ar fi luat trup în istorie, numindu-se Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului. Dumnezeu a luat asupră-Şi firea umană şi ne-a învăţat că, prin El, şi noi putem să biruim toată moartea acestei vieţi, tot păcatul şi toată neputinţa, precum ne-a spus: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea, lumea înseamnă aici pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care ne amăgesc pe toţi, minciuna, care nu ne lasă să înţelegem cu adevărat chemarea pe care o avem, şi, mai ales, propria neputinţă“, a atenţionat invitatul. 

 

Totodată, părintele arhimandrit Nichifor Horia a subliniat faptul că putem face binele şi trebuie să încercăm să fim cinstiţi, dar să nu ne trufim în acelaşi timp, ci să ne vedem pe noi înşine demni de toată slava şi cinstea căci altfel rămânem departe de Dumnezeu. Chiar în biserică, unde venim să ne întâlnim cu Hristos, se poate întâmpla să privim de sus pe celălalt şi cu îndreptăţire de sine, crezând greşit că prin noi înşine izbutim ceea ce izbutim. 

Părintele Teofil Părăian avea acest cuvânt frumos şi încurajator: „Dragii mei, cred că la Judecată Dumnezeu va mântui pe mult mai mulţi decât ne închipuim noi înşine, dar tuturor le va părea rău de timpul pe care l-au petrecut fără deplină credinţă în Hristos, fără să fi fost cu adevărat cu Hristos“.

 

Potrivit părintelui arhimandrit Nichifor Horia, noi înşine, chiar credincioşi fiind, de multe ori, în grijile de zi cu zi, în fricile noastre, prea puţin suntem cu Hristos, prea puţin ne încredinţăm Lui şi ştim să-L chemăm în viaţa noastră. Euharistia este puterea care ni se dă pentru ca râvna noastră de a fi mai mult cu Hristos, mai mult decât suntem, să nu rămână doar un gând bun, o dorinţă în adâncul inimii noastre, ci însufleţiţi fiind de puterea lui Hristos, într-adevăr să şi reuşim acest lucru. Toţi avem nevoie de puterea şi ajutorul lui Dumnezeu ca să ne putem duce crucea. Fiecăruia ne este deopotrivă de greu, pentru că cu cât este omul mai dăruit de Dumnezeu şi vrea să slujească Lui, cu atât şi crucea lui este mai grea. Nici celui sfânt şi nici aceluia care crede că în răul sau în plăcerea lumii acesteia găseşte vreo mângâiere nu le este uşor. Acesta din urmă se chinuie lăuntric şi chinuie, din păcate, şi pe cei din jur.

 

„A ne împărtăşi înseamnă nu doar a fi mai asiguraţi că Dumnezeu ne va păzi, sau ne va merge bine la examen, sau vom scăpa de vreo năpastă, ci faptul că, vrând să trăim viaţa lui Hristos, vrând să biruim în noi tot egoismul, toată mândria, toată patima, Hristos Însuşi ne va da această putere şi vom începe să trăim viaţa lui Hristos cu puterea Lui. Să ne apropiem de Sfânta Liturghie încredinţaţi fiind că cei ce suntem în Biserică suntem chemaţi şi suntem prietenii Mirelui şi, iată, numai noi putem să ne apropiem, în Taina Sfintei Liturghii, cu adevărat de Hristos. În sfântul potir nu ne putem întâlni decât cei dreptcredincioşi, cei care-L cinstesc pe Hristos, cei care-L iubesc şi vor să urmeze Lui“, a precizat părintele exarh. 

 

Potrivit acestuia, dacă noi ne apropiem în deplină libertate şi dragoste de Hristos, atunci Dumnezeu Se descoperă în întregime şi ajută omului, precum ajută în viaţa sfinţilor, fiecare clipă a lor devenind minune împărtăşită şi celor ce se apropie de ei. Viaţa lor, moaştele lor, ajutorul pe care îl primim ne sunt şi nouă chemare, să îndrăznim, după cum spun cuvintele lui Hristos: Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. Să credem mai mult cuvântul Lui decât pofta şi seducţia măririi acestei lumi. Şi împărtăşindu-ne şi spovedindu-ne, şi înţelegând puterea Tainelor din Biserică, să ştim că fericirea cea adevărată este fericirea de a trăi împreună şi, precum sfinţii, uniţi cu Hristos. 

„În Vechiul Legământ i s-a spus lui Adam: Să nu mănânci din pomul acela, căci dacă vei mânca, te vei despărţi de Izvorul vieţii, care este Dumnezeu. Astăzi ni se spune: Vrei să fii viu? Ia şi mănâncă. Mâncaţi Trupul Meu şi beţi Sângele Meu. Adam n-a ascultat şi a murit. Noul Adam ne cheamă să mâncăm şi să bem Trupul şi Sângele Lui. Să ascultăm aceste cuvinte, să înţelegem că ele sunt izvor de viaţă şi să putem spune şi noi, împreună cu marele scriitor de cântări, Sfântul Ioan Damaschinul: Chipul slavei Tale celei negrăite sunt, deşi port rănile păcatelor, curăţeşte zidirea Ta, Stăpâne, şi o miluieşte şi moştenirea cea dorită dăruieşte-i. Amin“, a concluzionat părintele arhimandrit Nichifor Horia.

 

Întrebările de final venite din partea credincioşilor prezenţi s-au concentrat pe mai multe aspecte: ce e bine să facem în ziua de duminică, cum să ne pregătim sufletul pentru acest mare dar care este întâlnirea cu Hristos, cum se schimbă lumea cu fiecare credincios în plus care vine o zi la Sfânta Liturghie şi  care este folosul participării la ea. S-a mai vorbit despre buna rânduială în biserică, despre gândurile cu care se cuvine a sta la sfintele slujbe, despre greşita obişnuinţă de a pleca înainte de binecuvântarea finală a Sfintei Liturghii, despre importanţa spovedaniei pentru omul din spital, despre canonul dat de duhovnic.