Euro a ajuns la o nouă valoare record faţă de dolar
Euro a ajuns luni la o nouă valoare record faţă de dolar, tranzacţionându-se cu 1,413 dolari la platforma de tranzacţionare electronică EBS, acest nivel fiind cel mai ridicat de la lansarea euro din anul 1999. Dolarul îşi continuă astfel scăderea faţă de euro de la decizia Federal Reserve de reducere a ratei dobânzii de referinţă cu 0,50 procente, în 18 septembrie, fapt care a făcut moneda americană mai puţin atractivă în raport cu euro. Paralel, dolarul a coborât până la cotaţia minimă a ultimilor 15 ani, nu departe de valoarea minimă istorică atinsă în anul 1992 de 78,19. Reculul dolarului în raport cu moneda euro şi cu alte devize a fost favorizat de recentele declaraţii ale guvernatorului Federal Reserve, Ben Bernanke. Într-un discurs ţinut în faţa Congresului Statelor Unite ale Americii, preşedintele băncii centrale americane a recunoscut că răspândirea consecinţelor crizei financiare provocate de sectorul creditelor ipotecare de risc ridicat din SUA depăşeşte „cele mai sumbre previziuni“, justificând decizia de marţi a Comitetului de politică monetară al Fed, care a redus marţi dobânda de referinţă cu 0,5 puncte procentuale, de la 5,25% la 4,75%. Prin relaxarea costului creditului, prin care Fed a dorit să limiteze efectele crizei din sectorul imobiliar, plasamentele efectuate în dolari au devenit mai puţin atractive în raport cu cele efectuate în alte devize. Aceasta cu atât mai mult cu cât dealerii se aşteaptă în lunile următoare la noi majorări de politică monetară.