Euro sărbătoreşte 10 ani de existenţă
Euro s-a impus în ultimii zece ani în portofelele a milioane de europeni fără să reuşească însă să cucerească simpatia acestora şi nici a pieţelor financiare, care îi pun în prezent existenţa sub semnul întrebării. Utilizată din 1999 pe pieţele financiare, moneda unică a fost lansată în 12 state europene la 1 ianuarie 2002, dată la care francii, mărcile germane şi alte monede şi-au încetat existenţa. În prezent, zona euro include 332 de milioane de persoane din 17 ţări. La jumătatea acestui an, erau în circulaţie 14,2 miliarde de bancnote şi 95,5 miliarde de monede, în valoare de 870 de miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Centrale Europene (BCE).