Europa va atinge vârful său demografic în 2029
Cu o populaţie de 450,6 milioane de locuitori, Uniunea Europeană se apropie de un vârf demografic istoric, în 2029, urmat de o scădere în deceniile următoare, potrivit unui raport recent care subliniază şi provocările majore generate de îmbătrânirea populaţiei europene, potrivit AFP.
Conform Centrului Comun de Cercetare (JRC), institut afiliat Comisiei Europene, numărul europenilor va creşte uşor până în 2029, ajungând la 453,3 milioane, înainte de a intra într-un declin lent, dar susţinut. Ulterior, până în 2050, populaţia Europei va ajunge la 445 de milioane de locuitori, scăzând la 398,8 milioane până în 2100, un nivel comparabil cu cel de la sfârşitul anilor ‘70.
În acelaşi timp, speranţa de viaţă a crescut, ajungând la 81,5 ani în 2024, datorită progreselor medicale şi îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă. Până în 2050, aproape unul din trei locuitori ai UE va avea vârsta de 65 de ani sau peste, comparativ cu unul din cinci în prezent. Aceste tendinţe aduc „provocări majore”: deficit de forţă de muncă, presiune asupra finanţelor publice şi asupra sistemelor de sănătate, educaţie şi formare profesională, precum şi asupra coeziunii teritoriale, arată raportul. Dar creează şi noi pieţe, centrate pe aşa-zisa „economie argintie”, care oferă produse şi servicii pentru persoanele în vârstă.