Europarlamentarul Becali nu poate părăsi, deocamdată, România
Gigi Becali nu va putea participa la ceremonia de învestire în funcţia de europarlamentar de la Bruxelles, după ce judecătorii au decis că acesta nu poate părăsi Bucureştiul şi judeţul Ilfov. Judecătoria Sectorului 1 a decis să respingă cererea lui Gigi Becali de ridicare a interdicţiei de a părăsi România, modificând în schimb controlul judiciar aplicat patronului stelist, în sensul că acesta poate să meargă prin ţară. Avocatul lui Gigi Becali, Cătălin Dancu, a declarat că decizia Judecătoriei Sectorului 1 este corectă, ţinând cont de actele existente până în acest moment la dosar, avocatul susţinând că instanţa nu a avut documentele care să ateste calitatea de europarlamentar a patronului stelist.
Gigi Becali a făcut scandal în sala de judecată, marţi, la soluţionarea cererii sale de a i se ridica interdicţia de a părăsi ţara, el afirmând că ceea ce fac procurorii este o batjocură. Gigi Becali a susţinut că, pentru a continua ancheta în cazul său, procurorii trebuie să ceară ridicarea imunităţii în Parlamentul European. Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat că, dacă Gigi Becali nu va fi lăsat să plece la Bruxelles, atunci, în semn de solidaritate, nu va merge nici el. O persoană aleasă eurodeputat la alegerile pentru PE va deveni efectiv europarlamentar la 14 iulie, beneficiind după învestire de imunitate, dar PE ar trebui să accepte ridicarea acesteia fiind vorba despre o faptă comisă anterior, procedura desfăşurându-se pe o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 luni, a explicat, la solicitarea Mediafax, un reprezentant al Serviciului de presă al PE.