Europenii nu mai vor trecerea de la ora de vară la cea de iarnă
Majoritatea cetăţenilor europeni nu mai doresc trecerea de la ora de vară la cea de iarnă (şi invers), este rezultatul unui sondaj susţinut de Comisia Europeană pe parcursul lunii iulie şi al primei jumătăţi a lunii august, relatează Deutsche Welle.
În cadrul sondajului, la care au luat parte aproximativ 4,6 milioane de persoane, peste 80% din respondenţi au precizat că nu îşi mai doresc trecerile de la ora de vară la cea de iarnă (şi viceversa).
Comisia Europeană a mai precizat, însă, că rezultatele vor trebui analizate şi de un corp de experţi înainte de luarea unei decizii cu privire la păstrarea sau anularea măsurii. Sondajul, organizat de Comisia Europeană, s-a desfăşurat în intervalul 4 iulie - 16 august, majoritatea covârşitoare a respondenţilor - în jur de trei milioane de persoane - provenind din Germania.