Europenii pot vota un nou logo pentru produsele bio
Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Comisiei Europene a dat startul votului online pentru faza finală a concursului privind logo-ul comunitar pentru produse bio. Site-ul web http://ec.europa.eu/agriculture/organic/logo/index.htm va găzdui votul online, cele trei logo-uri care au ajuns în faza finală urmând să fie afişate pe acest site până la 31 ianuarie. Noul logo are ca scop sporirea protecţiei consumatorilor şi promovarea agriculturii ecologice. Spre deosebire de logo-ul actual, noul logo va fi obligatoriu pentru toate produsele bio preambalate, care provin din cele 27 de state membre şi îndeplinesc standardele de etichetare. „Prin acest vot online, Comisia Europeană vrea să se asigure că noul logo va fi pe placul unui număr cât mai mare de oameni. În acelaşi timp, acest proces de selecţie deschisă contribuie la obiectivul mai larg de a face ca oamenii să conştientizeze importanţa sectorului agriculturii ecologice“, a declarat Mariann Fischer Boel, comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală.
Noul logo trebuie să reprezinte Comunitatea atât în interiorul, cât şi în afara graniţelor ei şi trebuie să fie uşor de reţinut şi de asociat cu UE şi cu agricultura ecologică, fără a folosi cuvinte sau litere. În total, 3.422 de viitori designeri şi-au prezentat propunerile inovatoare, un juriu compus din specialişti renumiţi pe plan internaţional selectând în cele din urmă trei logo-uri care vor intra în faza finală a concursului.