Europenii propun noi autorităţi de reglementare în domeniul energiei
Comisarul european pentru energie, Andris Piebalgs, a declarat că va propune înfiinţarea unei noi autorităţi de reglementare a energiei în UE. Aceasta ar avea puteri egale cu cele ale autorităţilor naţionale care, la rândul lor, ar urma să dispună de mai multă independenţă faţă de guverne. „Voi propune o nouă legislaţie pentru autorităţile naţionale de reglementare, pentru a le creşte independenţa şi capacitatea de intervenţie, şi o nouă Agenţie a Autorităţilor Europene de Reglementare, care ar urma să aibă puteri comparabile cu cele ale autorităţilor naţionale“, a afirmat Piebalgs, în cotidianul spaniol „ABC“. Comisarul leton a mai spus că actuala criză financiară i-a făcut pe jucătorii din sector să creadă că, dacă există doar câteva mari companii pe piaţă şi apare vreo problemă, statul este obligat să salveze producătorii. „Concluzia la care trebuie să ajungem este aceea că regulile privind concurenţa trebuie întărite, atât la nivelul autorităţilor naţionale, cât şi la Bruxelles“, a spus Piebalgs. „Autorităţile de reglementare sunt fundamentale, ele trebuie să fie puternice, independente şi vigilente“, a adăugat el. Comentariile comisarului european ar putea avea un ecou important în Spania, unde autoritatea naţională de reglementare în domeniul energiei, CNE, a fost puternic criticată pentru lipsă de independenţă în timpul îndelungatului proces de preluare a producătorului de electricitate Endesa. Comisia Europeană a criticat, de altfel, Spania, pentru că a întărit puterile CNE pentru ca aceasta să blocheze oferta grupului german E.ON pentru Endesa. CNE a pus companiei E.ON nu mai puţin de 19 condiţii pentru a putea prelua Endesa, printre care şi obligaţia ca E.ON să vândă cele mai valoroase active ale grupului spaniol. În ianuarie, Bruxellesul a început chiar o procedură legală împotriva Spaniei. În privinţa României, Comisia Europeană a atras atenţia că, recent, înfiinţata Companie Energetică Naţională (CEN) trebuie să respecte regulile UE privind concurenţa, precum şi principiul separării producătorilor şi distribuitorilor de electricitate.