Ev. Matei 28, 1-20

Data: 04 Mai 2024

În vremea aceea, după ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua cea dintâi a săptămânii, au venit Maria Magdalena și cealaltă Mărie ca să vadă mormântul. Și, iată, s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din Cer și venind, a prăvălit piatra și ședea deasupra ei. Și înfățișarea lui era ca fulgerul, și îmbrăcămintea lui, albă precum zăpada. De frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau și s-au făcut ca morți. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeți, că știu că pe lisus Cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; a înviat, precum a zis; veniți să vedeți locul unde a fost pus Domnul. Și, degrabă mergând, spuneți ucenicilor Lui că a înviat din morți și, iată, va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veți vedea. Iată, v-am spus vouă. Iar ele, plecând în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată lisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. Atunci lisus le-a zis: Nu vă temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei să meargă în Galileea și acolo Mă vor vedea. Și plecând ele, iată unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întâmplate. Atunci, adunându-se ei împreună cu bătrânii și ținând sfat, au dat bani mulți ostașilor, zicând: Spuneți că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe când noi dormeam; și de se va auzi aceasta la dregător, noi îl vom îndupleca și pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei, luând argintii, au făcut precum au fost învățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta între iudei, până în ziua de astăzi. Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Și, văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. Și, apropiindu-Se, Iisus le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea în Cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.