Evaluare pentru candidații la preoție din Arhiepiscopia Bucureștilor
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat luni, 8 iulie, a doua sesiune din acest an a Examenului de capacitate preoțească pentru teologii monahi sau mireni care doresc să ocupe un post clerical vacant în unitățile bisericești din eparhie.
Comisia de examinare a fost formată din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și clerici din Administrația eparhială, fiind prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
14 candidați, fii duhovnicești ai Arhiepiscopiei Bucureștilor, care îndeplinesc condițiile canonice, statutare și regulamentare bisericești necesare, au participat luni, 8 iulie, la cea de-a doua sesiune a Examenului de capacitate preoțească organizat de Arhiepiscopia Bucureștilor în acest an. Candidații au susținut două probe, una scrisă și una orală, în cadrul cărora le-au fost evaluate cunoștințele de administrație bisericească necesare în viitoarea activitate, precum și abilitățile practice din mai multe domenii de studiu teologic.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul ne-a vorbit despre specificul acestui examen de evaluare a candidaților pentru posturi clericale vacante.
„Orice examen constituie o nouă treaptă de înțelegere a lucrurilor, dar și de valorificare a cunoștințelor pe care o persoană, în cazul nostru teologii Arhiepiscopiei Bucureștilor, le-au acumulat în vremea studiilor. Deși un examen nu definește întru totul persoana cuiva, el arată, totuși, în linii generale, capacitatea celui examinat în vederea slujirii Bisericii. În acest sens, Arhiepiscopia Bucureștilor organizează de câteva ori pe an sesiuni ale Examenului de capacitate preoțească. Evaluatorii, care sunt pe de o parte clerici din Administrația Arhiepiscopiei cu experiență administrativă, dar și sacerdotală, iar pe de altă parte cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, observă calitățile și veleitățile acestora înainte de a fi recomandați pentru hirotonie. Unele sesiuni au și candidați monahi, care se pregătesc să slujească în mănăstirile și schiturile Arhiepiscopiei Bucureștilor și care au subiecte cu specific monahal, acestea ajutându-i să înțeleagă anumite lucruri, mai ales legate de lucrarea de cancelarie din cadrul mănăstirilor, dar și din cea de slujitori ai Sfântului Altar”, a afirmat Preasfinția Sa.
Totodată, arhid. lect. univ. dr. Eugen Maftei, consilier eparhial în cadrul Sectorului învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oferit detalii despre sesiunea curentă a Examenului de capacitate preoțească.
„Având în vedere importanța slujirii preoțești, Biserica s-a preocupat dintotdeauna ca aceia care doresc să slujească la Sfântul Altar să aibă o pregătire teologică, morală și duhovnicească pe măsura chemării și vocației lor. De aceea, acest examen urmărește pregătirea candidaților pentru a fi buni slujitori în parohiile pe care urmează să le păstorească. Candidații au trecut prin mai multe probe de verificare pe parcursul studiilor teologice urmate, de aceea examenul de astăzi are în vedere, pe lângă verificarea cunoștințelor fundamentale de teologie, și anumite aspecte care țin de administrația bisericească, bine știut fiind faptul că activitatea preotului în parohie este astăzi plină de provocări. Cele două probe urmăresc să verifice, pe de o parte, însușirea de către candidați a cunoștințelor teologice, mai ales din sfera slujirii și, pe de altă parte, o serie de cunoștințe care să certifice faptul că preotul în parohie are capacitatea să organizeze comunitatea la un nivel optim”, a declarat părintele consilier.