Evaluarea activității Episcopiei Italiei pe anul trecut

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 07 Feb 2019

Lucrările Adunării și Congresului eparhial ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei au avut loc marți, 5 februarie 2019, în incinta Centrului Mariapoli, din localitatea Castel Gandolfo (Roma). La evenimentele prezidate de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, au participat Preasfințitul Părinte Arhiereu-vicar Atanasie de Bogdania, membrii clerici, monahi și mireni ai Adunării eparhiale, dar și alți mireni din eparhie implicați în viața bisericească, numărul total al partici­panților ridicându-se la peste 830 de persoane, conform comunicatului de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Lucrările celor două organisme bisericești ale eparhiei din Italia au fost precedate de săvârșirea slujbei de Te Deum în cadrul căreia s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Eparhiei Ortodoxe Române a Italiei în anul 2018 și s-a cerut binecuvântarea lui Dumnezeu pentru anul 2019.

În cadrul întâlnirii au fost examinate și aprobate rapoartele de activitate ale sectoarelor din cadrul Centrului eparhial, execuția bugetară pe 2018 și bugetul eparhiei pentru 2019, a fost susținută prelegerea „Biserica - Centrul vieții spirituale a satului românesc”, s-a aprobat reorganizarea teritorială a protopopiatelor Triveneto I și II, Lombardia I și II, Piemonte I, Abruzzo și Campania Molise, înființarea a patru noi protopopiate, Piemonte III, Lombardia III, Triveneto III, Triveneto IV, și s-a acordat statut deplin protopopiatelor Sicilia, Puglia Basilicata și Abuzzo-Molise, după cum se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.

Dintre realizările eparhiei amintim că pe parcursul anului 2018 s-au înființat în Italia 11 parohii românești, iar numărul total al unităților pastoral-misionare se ridică la ora actuală la 417.