Evanghelia Mântuitorului ne înnobilează
Iar la jumătatea praznicului Iisus S-a suit în templu şi învăţa. Şi iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat? Deci le-a răspuns Iisus şi a zis: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis. De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi. Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate nu este în el. Oare nu Moise v-a dat Legea? Şi nimeni dintre voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă ucideţi? Şi mulţimea a răspuns: Ai demon. Cine caută să te ucidă? Iisus a răspuns şi le-a zis: Un lucru am făcut şi toţi vă miraţi. De aceea Moise v-a dat tăierea împrejur, nu că este de la Moise, ci de la părinţi, şi sâmbăta tăiaţi împrejur pe om. Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniaţi pe Mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos? Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi judecată dreaptă. Deci ziceau unii dintre ierusalimiteni: Nu este, oare, Acesta pe care-L căutau să-L ucidă? Şi iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic. Nu cumva căpeteniile au cunoscut cu adevărat că Acesta e Hristos? Dar pe Acesta Îl ştim de unde este. Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este. Deci a strigat Iisus în templu, învăţând şi zicând: Şi pe Mine Mă ştiţi şi ştiţi de unde sunt; şi Eu n-am venit de la Mine, dar adevărat este Cel ce M-a trimis pe Mine şi pe Care voi nu-L ştiţi. Eu Îl ştiu pe El, căci de la El sunt şi El M-a trimis pe Mine. Deci căutau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El, pentru că nu venise încă ceasul Lui. Ioan 7, 14-30
Iudeii erau nedumeriţi cu privire la Persoana Domnului Iisus Hristos şi se întrebau: „de unde ştie Acesta carte nefiind învăţat?” Când deschidem Sfânta Scriptură, rămânem impresionaţi de înţelepciunea şi de profunzimea cuvintelor Sale. În ele se regăseşte fiecare: cel bolnav şi cel sănătos, cel întristat, dar şi cel bucuros. Copiii şi adulţii, regii sau sărmanii, deopotrivă, se pot lumina citind despre viaţa şi activitatea Domnului Hristos. Rostirile Sale ne înnobilează, ne schimbă viaţa, ne încălzesc inima şi ne fortifică sufletul. Mântuitorul ar fi putut preda oriunde pentru că este Învăţătorul prin excelenţă. Fiul lui Dumnezeu a fost profesorul celei mai prestigioase şcoli, cea a rugăciunii, a smereniei şi a iertării. Deopotrivă, El este Arhitectul care a zidit lumea întreagă şi în fiecare biserică se oglindeşte acest lucru. Chipul Său e prezent în fiecare casă de creştin. În numele Său, în orice colţ al lumii, în orice clipă, se înalţă mâinile în rugăciune şi se aşteaptă mângâieri.